VIDEO: Story Trailer pentru Aliens: Dark Descent. Jocul are cerințe de sistem accesibile

Autor: Cosmin Aionita | 19.06.2023
VIDEO: Story Trailer pentru Aliens: Dark Descent. Jocul are cerințe de sistem accesibile
Foto: 20th Century Games

Cu doar o zi rămasă până la apariție, Focus Entertainment a publicat un Story Trailer pentru Aliens: Dark Descent, dezvăluind, de asemenea, lista de cerințe de sistem a jocului. Din fericire, avem parte de un titlu care pare că va rula decent chiar și pe configurații mai vechi, Aliens: Dark Descent având cerințe de sistem minime destul de scăzute.

Cerințe minime (1920×1080, 30fps, detalii Low):

  • OS: Windows 10 sau 11
  • Procesor: AMD FX-6300 / Intel Core i3-6100
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Video: 3 GB VRAM, AMD Radeon R9 380 / NVIDIA GeForce GTX 960
  • DirectX: versiunea 12
  • Stocare: 60 GB disponibili

Sistem recomandat (1920×1080, 60fps, detalii Epic):

  • OS: Windows 10 sau 11
  • Procesor: AMD Ryzen 7 1800X / Intel Core i7-9700K
  • Memorie RAM: 16 GB
  • Video: 6 GB VRAM, AMD Radeon RX 5600 XT / NVIDIA GeForce RTX 2060
  • DirectX: versiunea 12
  • Stocare: 60 GB disponibili (SSD recomandat)
Aliens Dark Descent cerințe de sistem
Foto: Focus Entertainment

Realizat de studioul Tindalos Interactive cu ajutorul Unreal Engine, Dark Descent este bazat pe o poveste originală din cadrul acestui univers, jucătorii urmând să aibă posibilitatea de a recruta și gestiona o echipă de pușcași marini. Toate deciziile legate de acest grup de soldați trebuie luate cu atenție, de la echiparea acestora și până la personalizarea lor vizuală, pentru că, odată doborât în luptă, un membru al echipei este pierdut pentru totdeauna.

Aliens: Dark Descent va fi lansat pe 20 iunie 2023, în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One și PC.

Sursa: Steam, Focus Entertainment YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News