The Sims 4, aşteptat abia în toamna lui 2014

| 25.10.2013
The Sims 4, aşteptat abia în toamna lui 2014

Electronic Arts a anunţat că The Sims 4 va fi lansat la nivel mondial în toamna anului viitor. Jocul este cel mai nou proiect al studioului Maxis şi continuarea celei mai bine vândute serii de jocuri pentru PC din lume (peste 150 de milioane de exemplare comercializate până în prezent).

Spre deosebire de experimentele recente ale celor de la EA si Maxis, The Sims 4 va putea fi juca offline, fără nevoia de a fi conectat în permanenţă la Internet. Jucătorii vor avea posibilitatea de a-şi crea şi personaliza propria lume de joc prin intermediul viitoarelor unelte ce le vor fi puse la dispoziţie. Nu va lipsi nici funcţionalitatea online, creaţiile jucătorilor urmând a putea fi partajate cu prietenii sau fanii universului The Sims.

The Sims 4 va fi lansat în toamna lui 2014, pentru PC şi Mac. Cei care aleg să precomande jocul acum vor primi The Sims 4 Limited Edition, care va include conţinutul suplimentar Life of The Party.

The Sims 4

Urmărește Go4Games.ro pe Google News