StarCraft II: Heart of The Swarm în centrul atenţiei: imagini şi trailer oficial

| 01.06.2011
StarCraft II: Heart of The Swarm în centrul atenţiei: imagini şi trailer oficial

Teaser trailerul
StarCraft II: Heart of The Swarm
nu a fost decât vremea bună
dinainte de veritabila furtună la care asistăm în momentul de faţă
Blizzard a făcut publice numeroase detalii referitoare la
cel de-al doilea titlu al trilogiei StarCraft II
, oferind
o sumedenie de imagini şi secvenţe de gameplay din Heart of The
Swarm.

În
StarCraft II: Wings of Liberty
, toată povestea se învârtea în
jurul lui Jim Raynor, clasicile mecanici ale unui joc de strategie
în timp real fiind armonios îmbinate cu elemente caracteristice
titlurilor de aventură point and click. Blizzard va menţine această
reţetă şi în StarCraft II: Heart of The Swarm, Sarah
Kerrigan, Queen of Blades, trecând însă acum în lumina
reflectoarelor
. Kerrigan, ca personaj central, va juca
un rol mult mai important decât Raynor în gameplay-ul
propriu-zis
, întreaga campanie din Heart of The Swarm
fiind dezvoltată în jurul abilităţilor acesteia. Dacă în Wings of
Liberty gameplay-ul era diversificat cu ajutorul elementelor
adventure, în cea de-a doua parte a trilogiei StarCraft II
variaţiunea va fi adusă de elementele de RPG bazate pe evoluţia
Sarei Kerrigan
. Aceasta va fi controlabilă direct, jucând
un rol mult mai asemănător cu eroii din WarCraft III,
îmbinarea genurile RTS şi RPG fiind atuul pe care Blizzard
mizează
pentru a atrage şi fanii care în mod normal nu
gustă jocurile de strategie.

Încă nu a fost oferită o dată de lansare exactă pentru StarCraft
II: Heart of The Swarm, însă mai mult ca sigur că noul titlu
va vedea lumina zilei abia anul viitor, în 2012.
Până atunci însă, vă invităm să aruncaţi o privire asupra colecţiei
masive de imagini din Heart of The Swarm, ce pot fi admirate în
galeria de mai jos.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News