După zvonurile apărute zilele trecute, Electronic Arts a confirmat revenirea seriei SimCity în cadrul unei prezentări organizate cu ocazia GDC 2012. Noul joc nu se va numi însă SimCity 5, EA preferând să renunţe la numerotare, fiind păstrată doar denumirea iniţială de SimCity.
După cum era de aşteptat, noul SimCity este dezvoltat de studioul Maxis, aceştia lăudându-se cu un motor grafic complet nou pentru acest joc. Numele acestuia este GlassBox Engine şi, graţie acestei tehnologii, producătorii vor putea adăuga numeroase elemente de gameplay în noul SimCity. Dintre acestea merită menţionate drumurile curbate, o noutate pentru serie, care acum vor putea fi „sculptate” direct în relief. Va exista şi un nou motor fizic, special realizat pentru simularea dezastrelor naturale.
SimCity va include şi o latura socială, acţiunile unui jucător putând avea consecinţe atât asupra locuitorilor din propriile oraşe, cât şi asupra oraşelor altor jucători. Inteligenţa artificială va fi serios imbunătăţită, micuţii sims având libertatea de a alege dacă continuă sau nu cu slujbele ce le-au fost alocate sau preferă să investească singuri în alte afaceri, cum ar fi achiziţionare de proprietăţi imobiliare.
De altfel, cei de la Maxis au dorit să scoată în evidenţă faptul că toate aceste lucruri sunt posibile acum datorită puterii de calcul din computerele contemporane, care depăşeşte cu mult resursele pe care studioul le-a avut la dispoziţie acum aproape zece ani, când a fost lansat SimCity 4. Spre comparaţie, terminalele mobile din ziua de azi sunt capabile să ruleze precedentul joc al seriei.
A fost prezentat de asemenea şi primul trailer din SimCity, realizat însă din imagini prerenderizate, nereprezentative pentru produsul final. Acesta a fost acompaniat şi de două concept art-uri pentru noul SimCity (le găsiţi în galeria de mai jos), Electronic Arts şi Maxis preferând să nu prezinte încă imagini in-game.
SimCity este aşteptat în 2013, exclusiv pentru PC.