Shogun 2: Total War – întoarcerea la origini

După o serie de şase jocuri care se întinde pe mai mult de un
deceniu, cei de la Creative Assembly se întorc la origini, cu un
remake al titlului care le-a adus celebritatea. Primul Shogun, ca
de altfel şi fratele său actual, acoperă o perioadă celebră în
istoria Japoniei, Sengoku Jidai (Warring States), plină de
conflicte şi trădări, dar şi de prima unire a clanurilor nipone sub
un singur lider, Tokugawa Ieyasu. Exact această epocă este
magistral prezentată în campania single-player, unde se poate alege
dintre 10 clanuri principale.

Fiecare clan (Date, Shimazu, Takeda, Tokugawa, Hattori, Mori,
Chosokabe, Hojo, Oda, Uesugi) are bonusuri specifice, dar şi
slăbiciuni, astfel că nicio campanie nu este uşoară. Începătorii
însă pot merge mai uşor cu Oda, în timp ce Hattori se adresează mai
mult veteranilor. Indiferent de alegere, AI-ul controlează restul
clanurilor, plus alte facţiuni minore şi sosirea creştinilor sau
piraţii Wako, adversari ai navelor comerciale neapărate.

Ca şi în restul seriei, gameplay-ul este împărţit între partea pe
ture, pe harta strategică, şi luptele (navale, asedii, terestre) în
timp real. Pe hartă trebuie să combini şi, evident, să balansezi
recrutarea de trupe, dezvoltarea economică şi cercetarea celor două
ramuri (Way of the Bushido şi Way of the Chi), altfel rişti să
ajungi repede la foamete, revolte şi faliment. Pe partea militară,
avem 6 tipuri de trupe (cavalerie, infanterie cu săbii, suliţaşi,
arcaşi, infanterie cu arme de foc şi unităţi de asediu). În plus,
trebuie luaţi în considerare generalii, eroii şi unităţile speciale
(ninja, metsuke – un fel de spioni – , călugării şi geishele spre
final).

Trupele normale se supun regulii piatră-foarfece-hârtie, astfel că
e normal să ai arcaşi vulnerabili la o şarjă de cavalerie, aşa cum
caii sunt şi ei terminaţi dacă îi bagi direct în suliţele inamice
în loc să ataci din flanc. Generalii ocupă un loc special, pentru
că se dezvoltă oarecum în stil RPG: cresc în nivel, le poţi alege
abilităţi şi o suită cu diverse bonuri în luptă sau pentru partea
economico-diplomatică.

Economia şi diplomaţia joacă un rol mai important ca niciodată, în
special cea din urmă fiind reorganizată şi funcţională faţă de
restul titlurilor din serie. Economia se bazează pe creştere,
provenită din banii din ferme, jafuri, comerţ şi taxe. Ideal este
totuşi să nu ai taxe uriaşe şi să nu te extinzi exagerat; tactica
paşilor mici este perfectă pentru orice clan şi orice strategie.
Diplomaţia a fost complet regândită şi acum toate acţiunile
(tratate de pace, declaraţii de război, alianţe de tot felul) se
fac dintr-un singur ecran. Desigur, mai există şi mici bug-uri de
care profită din plin AI-ul, mai ales după etapa finală a jocului
(Realm Divide, când ai cucerit mai mult de jumătate din Japonie),
dar nimic care să distrugă experienţa de joc.

Partea cea mai interesantă, bătăliile, au fost tratate cu aceeaşi
atenţie şi strategiile sunt tot atâtea câţi jucători există.
Oricum, nu e sănătos să te arunci cu capul înainte, pierderile pot
fi prea mari şi consecinţele fatale pe termen mediu şi lung.
Trebuie luate în considerare terenul, anotimpul, perioada din zi
sau noapte, bonusurile de clan, abilităţile generalilor şi moralul
trupelor, fiecare afectând rezultatul unui conflict.
Există şi o parte multiplayer, îmbunătăţită faţă de Napoleon: Total
War, care include campanii cooperative, Drop-in Battles (în locul
AI-ului, poţi avea un aliat sau adversar uman) şi modul Avatar
Conquest. Acesta din urmă permite crearea unui erou, în stil RPG,
şi cucerirea de provincii pe o hartă separată, cu lupte contra
altor jucători umani. Partea de skirmish are 37 de hărţi cu diverse
setări, iar AI-ul îşi dovedeşte din plin noile abilităţi, chiar şi
o agresivitatea parcă puţin exagerată.

Grafica este la fel de spectaculoasă ca şi în restul jocurilor,
3D-ul oferind modele variate şi spectacol sângeros la firul ierbii,
alături de panorame impresionante din zoom maxim. Coloana sonoră
combină melodii noi şi vechi, plus discursuri în japoneză care
contribuie enorm la imersiune. Per total, Shogun 2: Total War este
poate cel mai bun joc de până acum din serie, nu doar un remake, ci
un joc complet nou, aproape perfect.