Chiar dacă nu se află tocmai în centrul atenţiei, Might & Magic Heroes VII avea propriul spaţiu dedicat în cadrul standului Ubisoft de la Gamescom 2015, unde doritorii puteau încerca o versiune preliminară a jocului.
Mai mult, luna august a acestui an marchează aniversarea de 20 de ani a seriei Might & Magic Heroes (numită Heroes of Might & Magic în trecut), noul trailer lansat la Gamescom 2015, pe care îl puteţi urmări mai jos, fiind dedicat istoriei glorioase a acestei serii. Nu în ultimul rând, Ubisoft a anunţat atât data la care va porni cea de-a doua sesiune de testare beta publică a lui Might & Magic Heroes VII, cât şi ziua în care jocul se va regăsi pe rafturile magazinelor de profil.
Astfel, cei care aşteaptă să joace Heroes VII inainte de lansarea oficială o vor putea face în cel de-al doilea beta, ce va începe pe 26 august 2015 şi va dura pana pe 2 septembrie. Pe lângă taberele Haven şi Academy, în cel de-al doilea beta vor fi incluse facţiunile Sylvan şi Dungeon, alese chiar de către comunitatea jocului. Plasarea unui precomenzi pentru joc garantează accesul în acest al doilea beta test.
Cea mai importantă veste legată de Might & Magic Heroes VII venită de la Gamescom 2015 este legată însă de data de lansare a jocului: astfel, titlul produs de studioul Limbic Entertainment va fi disponibil începând cu 29 septembrie 2015, exclusiv pentru PC.