Prin intermediul contului oficial de Twitter al jocului, a fost confirmat faptul că Marvel’s Midnight Suns, programat inițial pentru luna octombrie 2022, va mai întârzia. Astfel, Marvel’s Midnight Suns a fost amânat pentru a conferi echipei producătoare timp suficient pentru a finisa jocul așa cum se cuvine și pentru a livra experiența pe care o așteaptă fanii Marvel.
Important update from the Midnight Suns team pic.twitter.com/79yVfzpDED
— Marvel’s Midnight Suns (@midnightsuns) August 8, 2022
Așadar, fără a fi dezvăluită o nouă dată de lansare exactă, am primit promisiunea că versiunile pentru PC, Xbox Series X|S și PlayStation 5 ale jocului vor fi lansate până la sfârșitul anului fiscal al publisher-ului 2K (adică până la finalul lunii martie a anului viitor), în timp ce edițiile pentru PlayStation 4, Xbox One și Nintendo Switch vor întârzia și mai mult. Nu ar fi exclus ca aceste variante old-gen ale jocului să fie chiar anulate până la urmă.
Marvel’s Midnight Suns este descris drept “cel mai mare joc” dezvoltat de echipa de la Firaxis, fiind conceput drept un titlu de strategie de tip XCOM în care jucătorii vor avea ocazia de a utiliza super-eroii (și anti-eroii) favoriți din universul Marvel.
După ce a fost amânat, Marvel’s Midnight Suns este așteptat până la finele lunii martie 2023, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC.