Gearbox Software a dat startul unei serii de mini-documentare dedicate procesului de realizare a pachetului Homeworld Remastered Collection. Atât membrii marcanţi ai echipei Gearbox, precum Randy Pitchford (conducătorul studioului), cât şi foştii dezvoltatori ai seriei Homeworld din cadrul studioului Relic Entertainment, se folosesc de această ocazie pentru a dezvălui istoria din spatele acestor jocuri de strategie spaţială.
Pachetul Homeworld Remastered Collection va include ambele jocuri ale seriei Homeworld, în versiuni remasterizate, cu grafica adusă la standardele din ziua de azi. De asemenea, pentru nostalgici, Homeworld Remastered Collection va oferi şi Homeworld 1 şi Homeworld 2, jocurile în forma lor originală, adaptate pentru a rula pe configuraţiile şi sistemele de operare moderne. Nu în ultimul rând, Homeworld Remastered Collection va oferi acces şi la Homeworld Remastered Steam Multiplayer Beta, care va debuta odată cu lansarea colecţiei, pe 25 februarie 2015.
Jocurile originale Homeworld 1 şi 2 au fost dezvoltate de Relic Entertainment (acum în curtea SEGA), fiind lansate pentru PC în 1999, respectiv 2003. Seria Homeworld a fost achiziţionată de Gearbox Software în urma falimentului publisher-ului THQ, compania lui Randy Pitchford plătind nu mai puţin de 1,35 milioane de dolari pentru această franciză. Brian Martel, chief creative officer al celor de la Gearbox, a declarat că a căpătat o mare dragoste şi respect faţă de jocurile Homeworld, ocupându-se personal de bunul mers al acestei achiziţii.
Homeworld Remastered Collection va fi lansat pe 25 februarie 2015, exclusiv pentru PC, prin intermediul Steam. Precomenzile pentru Homeworld Remastered Collection sunt disponibile chiar acum, iar cei care aleg această metodă de achiziţie beneficiază de un preţ redus cu 15% faţă de cel normal (27,19€ în loc de 31,99€). Iată şi cerinţele de sistem:
• OS: Windows 7
• Procesor: CPU Quad Core 2.3 GHz
• Memorie RAM: 4 GB
• Placă video: NVIDIA GeForce GTX 560 / ATI Radeon HD 5850 (1GB memorie video)
• Hard Disk: 20 GB disponibili