Cei de la Slightly Mad Studios au oferit un nou trailer pentru World of Speed, dezvăluind numeroasele locaţii în care vor avea loc cursele acestui joc, precum şi circuitele licenţiate ce se vor regăsi în World of Speed.
Nu vor lipsi oraşele Londra (Regatul Unit al Marii Britanii), San Francisco (Statele Unite ale Americii), Moscova (Rusia, pe care am avut deja ocazia să o admirăm în câteva trailere anterioare), Monaco (Principatul Monaco), Coasta de Azur (Franţa), precum şi circuitele din Bathurst (Australia), California Highway (Statele Unite ale Americii), Silverstone şi Brands Hatch (Regatul Unit al Marii Britanii) sau Nurburgring (Germania).
World of Speed va include o gamă largă de maşini (de la modele de stradă până la bolizi care au scris istorie în sportul cu motor), la bordul cărora jucătorii se vor putea întrece pe circuite plasate în cele mai exotice locaţii din lume (după cum puteţi vedea mai sus). Fiind vorba de un MMO, nu va lipsi componenta socială şi nici modurile de joc orientate către lucrul în echipă. World of Speed va primi conţinut nou (maşini, moduri de joc, circuite) în mod regulat după lansare.
World of Speed va fi lansat în regim Free-to-play, exclusiv pentru PC, producătorii acceptând, prin intermediul site-ului oficial al jocului, înscrieri în sesiunea de testare beta.