După insuccesul înregistrat de Eden Games cu Test Drive Unlimited 2, cei de la Bigben Interactive au decis să îndrepte seria într-o nouă direcţie. Astfel, viitorul joc va purta numele de Test Drive: Ferrari, şi, după cum o spune şi titlul, va fi dedicat în intregime bolizilor fabricaţi de producătorul din Maranello.
De această dată însă, de realizarea jocului s-a ocupat echipa de la Slighty Mad Studios, acelaşi producător din spatele titlurilor Need for Speed: Shift. Test Drive: Ferrari îi va purta pe jucători prin toată istoria Căluţului cabrat, pornind de la vechile maşini de Formula 1 şi ajungând până la capodoperele pe patru roţi din zilele noastre. Întrecerile vor avea loc pe trasee faimoase (cum ar fi circuitul de la Monaco), după cum se poate observa şi în trailerul de mai jos.
Test Drive: Ferrari va fi lansat pe 20 martie 2012, atât pentru PC, cât şi pentru Xbox 360 şi PlayStation 3. Până atunci însă, puteţi admira imaginile din joc, ataşate în galeria alăturată.