La sfârşitul acestei luni se va lansa noua consolă PlayStation Vita şi, după cum ne-au obişnuit deja de ani buni, cei de la Namco Bandai vor lansa pe piaţă un nou titlu Ridge Racer pentru a acompania noul sistem portabil de jocuri de la Sony. Însă nu despre acest joc doresc să vă povestesc, ci despre fratele său mai mare – Ridge Racer Unbounded – care va vedea lumina zilei în aceeaşi perioadă, pe Xbox 360, PlayStation 3 şi PC.
În primul rând, Unbounded nu este un titlu produs de echipa internă Namco Bandai, japonezii apelând de această dată la un studio cu experienţă în domeniul jocurilor cu maşini: Bugbear Entertainment. Pentru cei care nu ştiu, finlandezii de la Bugbear au la activ primele trei titluri ale seriei Flatout (Flatout, Flatout 2 şi Flatout: Ultimate Carnage). Prin urmare, Ridge Racer Unbounded va fi un joc mult diferit de precedentele iteraţii ale acestei serii.
În Unbounded, un accent deosebit va fi pus pe distrugere, atât cea a mediului înconjurător, cât şi cea a oponenţilor din curse, fiind combinate astfel elementele definitorii ale seriilor Flatout şi Burnout. Dacă în Flatout distrugerile erau mai mult cosmetice, în Ridge Racer Unbounded acestea vor fi mult mai consistente, existând posibilitatea de a altera configuraţia traseelor prin aceste metode mai puţin ortodoxe.
Mai mult, jucătorii îşi vor putea crea propriile trasee şi „oraşe” dedicate curselor, pe care apoi le vor putea partaja online cu prietenii. Bineînţeles, un rol important în gameplay îl va juca în continuare mecanica de drifting, element de bază al seriei şi poate singura legatură evidentă dintre Unbounded şi vechile titluri Ridge Racer. În continuare puteţi urmări cel mai nou trailer al jocului, precum şi un interviu cu producătorii lui Unbounded.
Ridge Racer Unbounded va fi lansat în Europa pe 2 martie 2012, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3. În galeria ataşată puteţi admira cele mai noi imagini din jocul celor de la Bugbear Entertainment.