Project CARS Game of The Year Edition, disponibil în magazine

Autor: Cosmin Aionita | 09.05.2016
Project CARS Game of The Year Edition, disponibil în magazine

Bandai Namco Entertainment Europe şi Slightly Mad Studios anunţă disponibilitatea jocului Project CARS Game Of The Year Edition pe PlayStation 4, Xbox One şi PC. Piloţii virtuali sunt aşteptaţi pe linia de start pentru a descoperi ceea ce producătorii numesc „cel mai bun joc de curse al anului 2015”, relansat cu toate DLC-urile incluse în pachet.

Project CARS Game of The Year Edition încearcă astfel să ofere cel mai bun raport conţinut/preţ, oferind 125 de bolizi, 35 de locaţii, patru circuite noi şi peste 60 dintre cele mai bune elemente de personalizare create de comunitate. De la lansare, jocul a fost îmbunătăţit prin adăugarea a peste 500 de caracteristici noi, toate acestea fiind incluse în noua ediţie. Mai mult, ediţia Game Of The Year a jocului Project CARS include şi un bonus exclusiv, sub forma de conţinut nou: circuitul Nurburgring Combined Nordschieife + GP şi două vehicule Pagani: Zonda Revolucion şi Huayra BC.

Atât jucătorii de pe console, cât şi cei de pe PC, sunt bineveniţi în comunitatea Project CARS, producătorii jocului pregătindu-le activităţi speciale, inclusiv campionate de eSports. Conform publisher-ului, Project CARS este cel mai detaliat realizat, autentic şi captivant simulator, care a extins graniţele jocurilor de curse, încorporând tehnologii precum suportul pentru afişaj multi-monitor şi rezoluţie 12K, precum şi pentru headset-urile de realitate virtuală.

Project CARS Game of the Year Edition este disponibil pe PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Project CARS Game of The Year Edition

Project CARS Game of The Year EditionProject CARS Game of The Year Edition

Project CARS Game of The Year EditionProject CARS Game of The Year Edition

Urmărește Go4Games.ro pe Google News