NFS Most Wanted Review: reinventarea unui clasic

După titlul Need for Speed lansat anul trecut (NFS: The Run), publicul s-a cam lămurit în privinţa capacităţii celor de la studioul EA Black Box de a produce un joc de curse arcade decent. În urma rateurilor Need for Speed: Undercover şi The Run, se pare că Black Box şi-a pierdut definitiv drepturile asupra seriei NFS, Electronic Arts apelând din nou la britanicii de la Criterion Games pentru a aduce lucrurile pe un făgaş normal. Astfel, după un foarte de succes remake pentru clasicul Hot Pursuit, Criterion revine în 2012 cu o nouă viziune asupra unui alt titlu foarte îndrăgit al seriei: NFS Most Wanted.

Însă, după cum am vazut-o şi în 2010, Criterion nu se multumeşte să urmeze formulele vechilor titluri NFS, încercând mereu să inoveze şi să adauge propriile ingrediente în reţeta Need for Speed. Bineînţeles, nici noul Most Wanted nu face excepţie de la această regulă. Spre deosebire însă de Hot Pursuit, unde modificările aduse de versiunea 2010 s-au potrivit de minune, reiterarea lui Most Wanted vine cu unele decizii de design ce nu vor fi pe placul tuturor.

Astfel, deşi avem parte din nou de un mediu deschis de joc (oraşul fictiv Fairhaven), actualul NFS Most Wanted nu mai are în spate vreun fir epic spectaculos, precum era cazul în mai vechiul Most Wanted din 2005. De fapt, noul joc al celor de la Criterion abandonează total conceptul de poveste, oferindu-i jucătorului un singur obiectiv concret: depăşirea celor 10 piloţi de pe lista Most Wanted şi atingerea vârfului acestui clasament.

Spre deosebire însă de alte jocuri de curse arcade, NFS Most Wanted abordează o cu totul altă formulă de progresie. Totul are la bază conceptul de Speed Points. Fiecare victorie, fiecare drift, fiecare urmărire cu poliţia îţi poate aduce un anumit număr de astfel de puncte. În momentele în care depăşeşti anumite borne, ai posibilitatea de a provoca şoferii de pe lista Most Wanted. Deşi pare simplu în teorie, practica ne omoară.

Astfel, cei de la Criterion au luat decizia de a lăsa jucătorii să conducă aproape toate maşinile din joc încă de la începutul acestuia, singura condiţie ce trebuie îndeplinită fiind găsirea acestora în Fairhaven City. Aşadar, dacă zăreşti o maşină cu o siglă deasupra ei, într-un colţ mai obscur al hărţii, fă bine şi parchează lângă ea. Vei putea imediat să treci de la „hârbul” pe care-l pilotai până în acel moment la noul bolid (sau viceversa).

Şi totuşi, dacă este permis accesul la cele mai puternice maşini încă din start, ce mă opreşte să trec ca prin brânză prin tot jocul? Lucrurile nu sunt atât de simple. Fiecare maşină nu oferă accesul decât la un număr limitat de cinci curse (sau probe speciale), prin intermediul cărora poate fi câştigată o cantitate finită de Speed Points. Astfel, pentru a atinge cotele de puncte necesare accederii în lista Most Wanted, eşti nevoit să conduci o bună parte a maşinilor din Fairhaven City.

Din fericire, acestea sunt destul de numeroase şi variate, pornind de la modele uzuale precum Ford Focus sau Mitsubishi Lancer Evolution X şi ajungând până la bijuterii super sport precum Bugatti Veyron, Pagani Huayra sau Koenigsegg Agera R. De asemenea, producătorii au adăugat de această dată şi vehicule de teren, cum ar fi Hummer H1 Alpha sau Ford F-150 SVT Raptor. Din păcate, unul dintre elementele definitorii ale vechiului Most Wanted – personalizarea maşinilor – a dispărut aproape în totalitate.

Este jenant ca într-un joc al anului 2012 nici măcar sa nu poată fi aleasă culoarea maşinii conduse. În schimb, la fiecare trecere printr-un service, culoarea maşinii este schimbată în mod aleatoriu. Nu mai vorbim de personalizarea jantelor, adăugarea de body kit-uri sau eleroane… această componentă a jocului lipseşte cu desăvârşire. În schimb, clasarea pe un loc fruntaş în probele rezervate unei maşini deblochează upgrade-uri de performanţă pentru respectivul vehicul. Acestea sunt vitale, îmbunătăţiri precum pneurile offroad fiind capabile să facă diferenţa atunci când vine vorba de o cursă pe teren accidentat.

Nu mai pomenesc de urmăririle cu poliţia, extrem de frustrante în lipsa unor anvelope auto-gonflabile sau a unui upgrade serios de NOS. De altfel, intervenţia poliţiei este unul dintre punctele pe care noul NFS le-a păstrat aproape neschimbate faţă de ediţia Most Wanted din 2005. Poliţiştii sunt la fel de încăpăţânaţi precum acum şapte ani, evadarea din câmpul lor vizual fiind o sarcină aproape imposibilă atunci când eşti la volanul unei maşini mai puţin performante. Au dispărut şi ascunzătorile, singurele metode prin care jucătorul poate păcăli poliţiştii fiind schimbarea culorii prin vizitarea unui service, trecerea în viteză printr-un panou publicitar sau schimbarea din mers a maşinii conduse.

Un alt motiv de frustrare este modul în care a fost gândit accesul la probele dedicate fiecărei maşini. Nici vorba ca acestea să fie grupate în aceeaşi porţiune din Fairhaven. În schimb, jucătorii sunt nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri dintr-un punct într-altul al oraşului, consumând timp aiurea. Abordarea de faţă aduce mai mult aminte de Burnout Paradise şi lumea sa deschisă de joc, acolo probele fiind totuşi mult mai bine dispuse pe hartă. Ce-i drept, odată accesată o astfel de întrecere, aceasta va putea fi reluată oricând prin intermediul meniului.

Tot din Burnout Paradise au fost preluate şi unele dintre obiectivele opţionale pe care le poţi îndeplini în noul Most Wanted: spargerea unor bariere sau trecerea cu viteză prin panourile publicitate (urmate sau precedate de salturi spectaculoase). Nu lipsesc nici camerele video de tipul „speed trap”, care contorizează viteza celor care trec prin dreptul lor. Noutatatea o aduce sistemul de monitorizare Autolog 2, care compară mereu toate aceste performanţe cu cele ale prietenilor: dacă cumva un amic a sărit o distanţă demnă de invidiat printr-un anumit panou publicitar, avatarul acestuia va fi afişat pe respectivul panou. Eşti împins astfel de la spate să stabileşti tu toate aceste recorduri, pentru a stârni invidia tuturor prietenilor care joacă NFS Most Wanted.

Un alt element preluat din titlurile Burnout sunt accidentele spectaculoase, aşa numitele Takedowns (eliminarea temporară a unui oponent din cursă prin lovirea sa violentă). Totuşi, această mecanică de joc nu este tocmai potrivită pentru NFS, unde ar trebui să primeze senzaţia de viteză şi ideea de cursă clasică, în care contează poziţia ocupată la linia de sosire şi nu numărul inamicilor eliminaţi din competiţie.

De asemenea, deformările realiste ale caroseriilor maşinilor lipsesc din NFS Most Wanted (probabil din motive de licenţiere), modelul de damage fiind limitat la geamuri crăpate, zgârieturi şi unele piese ce se pot desprinde de pe maşină.

Totuşi, grafica este de calitate, cu modele de maşini atent reproduse şi efecte de iluminare foarte reuşite. Nici partea audio nu stă mai rău, muzica licenţiată fiind foarte potrivită cu atmosfera din NFS Most Wanted. Spre exemplu, chiar la începutul jocului, în timp ce conduci un Aston Martin V12 Vantage, în boxe răsună o melodie ce aduce aminte de filmele cu James Bond.

Una dintre porţiunile controversate ale noului Need for Speed Most Wanted este reprezentată de controlul maşinilor, ce poate părea incomod la început. Totuşi, acomodarea se realizează foarte repede, abordarea unei curbe periculoase în derapaj controlat devenind o joacă de copil în scurt timp, mai ales dacă se foloseşte un gamepad. Personal, prefer oricând modul în care maşinile din Most Wanted răspund la comenzi faţă de controlul din Forza Horizon, spre exemplu.

Multiplayer-ul este un alt aspect al jocului care ţine foarte mult de gustul fiecăruia. A fost păstrat conceptul de Speedlists din The Run, confruntările online fiind abordate sub forma unor sesiuni de până la cinci probe, ce pot fi curse sau challenges. Acestea din urmă variază: trebuie să sari anumite distanţe, să înregistrezi viteze mai bune, să ajungi în locuri greu accesibile etc. În teorie, aceste idei sunt bune; în practică însă, mai ales atunci când alegi sesiuni de joc publice, principala preocupare a celorlalţi este să te „buşească” în toate modurile imaginabile şi nicidecum să îndeplinească obiectivele impuse de challenge.

De asemenea, la fel ca în modul single player, se pierde timp preţios cu navigarea către punctele de start ale fiecărei probe în parte. Nu în ultimul rând, progresul din single player (maşini găsite, upgrade-uri câştigate) nu se menţine şi în multiplayer. În schimb, rezerva de Speed Points este comună celor două moduri de joc. De altfel, dacă folosiţi acelaşi cont de Origin, punctele se cumulează şi între platformele pe care alegeţi să jucaţi Most Wanted. Astfel, Speed Point-urile pe care le-am câştigat în versiunea de Android a jocului s-au transferat cu succes şi către varianta de PlayStation 3 a lui NFS Most Wanted.

Noul Need for Speed Most Wanted nu este perfect: fanaticii versiunii din 2005 vor plânge după poveste şi posibilitatea de a personaliza aspectul bolizilor, iar mediul de joc deschis şi noul sistem de progresie nu vor fi pe placul tuturor. Totuşi, în ciuda acestor inconveniente, studioul Criterion Games a realizat din nou un arcade racer de calitate, ce ar fi trebuit să poarte însă un alt nume. Poate Burnout Paradise 2?