NFS: Most Wanted primeşte reclamă TV şi suport pentru Kinect

| 23.10.2012
NFS: Most Wanted primeşte reclamă TV şi suport pentru Kinect

Pentru spotul publicitar dedicat lui Need for Speed: The Run, Electronic Arts a apelat anul trecut la vestitul regizor Michael Bay. Nici pentru reclama TV a lui NFS: Most Wanted nu s-au făcut compromisuri, fiind cooptat Jon Favreau (regizorul filmului Iron Man). Ce-a ieşit puteţi urmări în continuare.

De asemenea, versiunea de Xbox 360 a lui Need for Speed: Most Wanted va beneficia de suport pentru comenzile vocale interpretate prin intermediul senzorului Kinect. Ce anume veţi putea realiza cu ajutorul Kinect în acest joc puteţi afla din secvenţele video de mai jos, chiar de la Chris Roberts, producător în cadrul echipei de la Criterion Games.

NFS: Most Wanted va avea foarte multe elemente în comun cu mai vechile titluri Burnout (realizate tot de Criterion Games), dintre care cele mai evidente sunt accidentele spectaculoase, în care pot fi implicaţi atât ceilalţi participanţi la cursă, cât şi maşinile Poliţiei. NFS: Most Wanted va beneficia şi de noul sistem de monitorizare Autolog 2, menit să realizeze comparaţii între performanţele obţinute de jucători pe străzile din Fairhaven City.

Need for Speed: Most Wanted va fi lansat pe 30 octombrie 2012 în Statele Unite ale Americii şi 2 noiembrie 2012 în Europa, pentru PC, Xbox 360, PlayStation 3 şi PlayStation Vita.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News