Modul Carieră din FIFA 12 sub lupă

| 12.07.2011
Modul Carieră din FIFA 12 sub lupă

Din ciclul „nicio zi fără noutăţi despre FIFA
12
„, astăzi David Rutter, producer-ul
jocului, a prezentat noul mod de joc Carieră din FIFA
12
, precum şi adiţiile aduse acestuia faţă de anii
precedenţi. Astfel, caracteristicile jucătorilor vor fi mult mai
importante acum, reproducerea efectelor cauzate de
accidentări fiind mult mai realistă
: unii jucători vor fi
predispuşi la probleme medicale, aceştia pretrecându-şi mai mult
timp pe banca de rezerve, în timp ce alţii vor fi mult mai
rezistenţi din acest punct de vedere.

Pe de altă parte, fotbaliştii plictisiţi de lustruirea băncii de
rezerve îşi vor manifesta vizibil nemulţumirile, existând
posibilitatea ca aceştia să ameninţe echipa şi managerul cu
plecarea la alte cluburi
în cazurile în care nu sunt
folosiţi mai des. Nici transferurile nu vor mai fi atât de simple,
EA Sports implementând de această dată posibilitatea de a
purta multiple runde de negocieri pentru un singur
transfer
, condiţiile putându-se modifica drastic în
funcţie de cât de aproape este sfârşitul perioadei de transferuri.
Chiar dacă toţi aceşti factori vor fi preluaţi direct din
evenimentele care au loc în realitate, mă aşteptam la un pic mai
mult de la EA Sports în privinţa acestui mod de joc (un exemplu în
acest sens, tot din „ograda” celor de la EA, ar putea fi Fight
Night Champion).

FIFA 12 va debuta în magazinele de profil din
Europa pe 30 septembrie 2011.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News