Forza Motorsport primește circuitul Michelin Raceway Road Atlanta și cursele Multi-Class

Autor: Cosmin Aionita | 19.08.2024
Forza Motorsport primește circuitul Michelin Raceway Road Atlanta și cursele Multi-Class
Foto: Microsoft

Cea mai recentă actualizare (Update 11) pentru jocul Forza Motorsport pune în evidență mașini de curse incredibil de puternice dintr-o gamă largă de categorii și clase, alături de revenirea unuia dintre circuitele favorite ale fanilor: Michelin Raceway Road Atlanta.

Michelin Raceway Road Atlanta

Michelin Raceway Road Atlanta a atras unele dintre cele mai bune serii de curse din America de Nord. Acum, revenită în Forza Motorsport, schimbările de altitudine ale pistei și o mare varietate de tipuri de viraje o fac ideală pentru a testa performanța extremă a mașinii preferate sau a unui bolid de curse complet tunat.

Următoarea lansare de piese pentru personalizarea si tuning este programată pentru Update-ul 13, care va fi disponibil, în mod normal, la mijlocul lunii octombrie a acestui an.

Forza Motorsport update
Foto: Microsoft

Concurează în curse de anduranță multi-clasă

Mai multă acțiune, abilități mai mari și noi provocări vă așteaptă în Featured Multiplayer, pe măsură ce cursele multi-clasă sosesc în Forza Motorsport odată cu revenirea seriei Endurance. Vă veți putea testa viteza în timp ce reacționați la circumstanțe în schimbare, luptați pentru poziție în timp ce întâlnești mașini mai lente și observați cât timp puteți câștiga împotriva claselor mai rapide.

Logitech TRUEFORCE

A fost adăugat suportul oficial pentru volanele Logitech TRUEFORCE. Această funcționalitate de feedback de forță de înaltă definiție este concepută pentru a imita condițiile de drum și pentru a îmbunătăți imersiunea pentru jucătorii care folosesc un volan Logitech TRUEFORCE compatibil.

Dezvoltat de Turn 10 Studios, Forza Motorsport este disponibil pentru PC-urilor echipate cu sistemele de operare Windows 10 și 11, prin Microsoft Store și Steam, precum și pentru consolele Xbox Series X|S. Jocul este disponibil și în bibliotecile serviciilor PC Game Pass și Xbox Game Pass.

Sursa: Microsoft Xbox

Urmărește Go4Games.ro pe Google News