Formula 1 2011: derapaj total şi deranj pe hard-disk

Fanii simulatoarelor auto au aflat fără îndoială de ultima ispravă a programatorilor de la Codemasters. Restul care citiţi abia acum, staţi liniştiţi, nu aţi pierdut absolut nimic. Zilele acestea am trăit o experienţă traumatizantă, torturat fiind de un joc sub-mediocru, realizat parcă de corijenţii clasei a X-a de informatică . Aşa cum scrie în titlu, este vorba de Formula 1 2011, cu menţiunea că articolul face referire la versiunea pentru PC-uri.

Nu am încercat F1 2011 pe console, probabil că acolo lucrurile stau mai bine. Până la urmă, orice prostioară are farmecul ei când rulează pe Xbox, Playstation şi mai cu seamă pe Wii. Pe PC însă, lucrurile sunt sumbre şi se vede clar că dezvoltatorii de jocuri nu prea mai dau doi bani pe această platformă. La fel de adevărat este că nici utilizatorii nu dau doi bani, preferând să pirateze. Dar să lăsăm la o parte acest subiect delicat şi să trecem la obiect.

Formula 1 2011 atrage prin publicitate, fiind prezentat drept urmaşul lui F1 2010, un titlu distins cu premiul BAFTA la categoria „Sports”. Urmează apoi o înşiruire de tehnologii care cică ne vor oferi o autenticitate nemaîntâlnită a curselor. Iar cireaşa de pe tort, licenţa completă, ne aduce pe monitor toate circuitele şi toţi constructorii şi piloţii aliniaţi la startul sezonului de anul acesta.

Pentru cine nu ştie, iată echipele şi piloţii Marelui Circ.

• Red Bull Racing: Sebastian Vettel (campionul en-titre) şi Mark Webber
• Vodafone McLaren Mercedes: Lewis Hamilton şi Jenson Button
• Scuderia Ferrari: Fernando Alonso şi Felipe Massa
• Mercedes GP Petronas F1 Team: Michael Schumacher şi Nico Rosberg
• Lotus Renault: Nick Heidfeld şi Vitaly Petrov
• AT&T Williams: Rubens Barichello şi Pastor Maldonado
• Force India F1 Team: Adrian Sutil şi Paul di Resta
• Sauber F1 Team: Kamui Kobagashi şi Sergio Perez
• Scuderia Toro Rosso: Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari
• Team Lotus: Heikki Kovalainen şi Jarno Trulli
• HRT F1 Team: Narain Karthikeyan şi Vitantonio Liuzzi
• Marussia Virgin Racing: Timo Glock şi Jerome D’Ambrosio

Aşadar, nume grele şi nume mai puţin cunoscute, constructori consacraţi, dar şi constructori care vor să se afirme. Important este că, iată, în Formula 1 2011, 24 de bolizi sunt gata să mânânce asfaltul cel mai fin. Şi ghiciţi ce? Noi cu mânuţele noastre îi vom controla. Putem alege trei moduri de joc mari şi late. Avem aşa:

Career – sezonul cap-coadă, aşa cum se desfăşoară în realitate. Calendarul complet, cu datele oficiale, totul ca la carte, mai puţin faptul că tu vei substitui unul dintre piloţii adevăraţi. Programarea curselor şi restul detaliilor le vezi pe un laptop amplasat într-o rulotă şi tot de acolo îţi poţi alege casca. Durata unei curse poate fi de trei ture, 20%, 50% sau toate cele 58 de ture.

Grand Prix – alegi ce traseu doreşti şi câte curse vrei să parcurgi una după alta. Şi aici ai posibilitatea să stabileşti lungimea cursei la o tură, trei, un sfert de cursă, jumătate sau toată.

Multiplayer – modul multiplayer permite confruntarea inclusiv în split-screen, pe lângă deja binecunoscuta competiţie între internauţi. O noutate care merită menţionată este posibilitatea de a juca în aceeaşi echipă cu un prieten şi lupta pentru câştigarea titlului la constructori. Multiplayer-ul permite un număr de maximum 16 jucători umani, restul de 8 sunt controlaţi de calculator.

Indiferent de modul de joc ales, înainte de începerea cursei putem ajusta setările pentru monopost. Acestea sunt avansate şi cuprind elemente ce ţin de aerodinamică, frâne, balans, suspensii, transmisie, motor şi aliniament. Să nu uităm de pneuri, foarte importante în economia cursei. Iar cum vremea este schimbătoare, sunt mari şanse să facem o oprire la stand-uri pentru a le alege pe cele potrivite. Partea pozitivă şi realistă a jocului se opreşte din păcate aici.

Odată începută cursa, te vei lovi de fizica „extraterestră” a obiectelor. Ciocnirile, indiferent de viteză, se petrec fără un impact violent, de parcă maşinile ar fi din carton şi în stare de imponderabilitate.

Atmosfera din joc este una plată, mohorâtă, plictisitoare – trebuie să fii masochist ca să rezişti măcar un sfert de cursă, nu zic toată. Circuitul şi decorurile exterioare sunt simplist desenate şi fără detalii, te simţi de parcă participi la ultimul sezon înainte de faliment.

Muzica îşi aduce şi ea contribuţia la o experienţă total negativă, iritându-ne cu nişte ritmuri obosite ce ne aduc aminte de Technotronic.

Camerele îţi dezvăluie un monopost hilar, decupat din desenele animate cu Muttley (Wacky Races). Unghiurile de vizualizare sunt groaznice, singurul cât de cât acceptabil se obţine dacă alegi camera din monopost, de deasupra capului pilotului.

Controlul monopostului se face extrem de greu dacă foloseşti tastatura, doar pe nivelul „Easy” poţi spera la un loc pe podium. Dar pe „Easy” maşina rulează cam de capul ei, deci implicarea ta este aproape nulă. Dacă ai cât de cât experienţă în şofat la calculator, un volan de Formula 1 sau măcar un gamepad vor mai şterge din gustul amar pe care ţi-l lasă acest joc.

Pentru ca tacâmul să fie complet, timpul de încărcare până începe cursa propriu-zisă este de peste un minut, chiar şi pe sistemele performante ce depăşesc cerinţele hardware recomandate. În plus, ai de aşteptat destul şi la trecerile intermediare – din meniu către stand-uri şi mai departe către cursă. După încheierea cursei, ai iarăşi de aşteptat până la revenirea în meniu. Acest lucru este cu atât mai frustrant când vrei să faci o cursă rapidă de o tură. Cumulat, timpul de aşteptare îl depăşeşte practic pe cel de joc.

Singurul lucru cu adevărat reuşit şi care îţi aduce zâmbetul pe buze este procesul de dezinstalare. Am sărbătorit cu bere fără alcool eliberarea a 10 GB de spaţiu pe hard-disk, 10 GB ocupaţi de un joc care, în mod normal, trebuia să intre pe o dischetă.