Sports Interactive şi SEGA au dezvăluit primele detalii despre Football Manager 2014, cel mai complex joc al seriei din punctul de vedere al gameplay-ului şi al tehnologiei utilizate.
Cu peste 1000 de îmbunătăţiri şi optimizări faţă de varianta anterioară, Football Manager 2014 promite cea mai realistă simulare de management de fotbal din toate timpurile. Pe lângă elementele îmbunătăţite de gameplay, FM 2014 vine cu o gamă largă de inovaţii tehnologice. De exemplu, jocul va fi pentru prima dată disponibil şi pentru sistemul de operare Linux, iar producătorii au implementat tehnologia „cloud save“, pentru ca managerii virtuali să îşi poată continua carierele single player de pe orice computer, de oriunde din lume.
De asemenea, experienţa Football Manager va deveni chiar mai uşor de personalizat decât până acum, mulţumită integrării Steam Workshop. Acest lucru le va permite managerilor virtuali să îşi creeze şi să partajeze online conţinut şi experienţe personalizate, cum ar fi pachete foto, sigle, competiţii noi sau chiar provocări in-game speciale, create cu ajutorul Challenge Editor, inclus acum în Pre-game Editor (oferit spre download gratuit).
Football Manager 2014 se lauda şi cu un engine 3D îmbunătăţit (pentru vizualizarea tridimensionala a meciurilor), transferuri şi contracte mai realiste, interfaţa grafică optimizată sau opţiuni suplimentare pentru comunitate.
Football Manager 2014 va fi lansat pentru PC, Mac şi Linux înainte de perioada Crăciunului 2013.