Codemasters și Electronic Arts au dat startul unei noi serii de clipuri dedicate viitorului joc F1 22. Acestea vor intra în detalii amănunțite referitoare la unele dintre cele mai importante schimbări și adăugiri pe care echipa producătoare le-a adus ediției din acest a jocului.
Astfel, în primul episod, foarte bogat și în secvențe de gameplay noi, realizatorii discută pe larg despre schimbările aduse simulării fizice din joc, necesare datorită noului regulament și noilor mașini introduse de F1 în acest an, precum și despre ajustările aduse controlului. Următoarele două episoade vor fi dedicate componentei VR și altor caracteristici noi, respectiv porțiunii audio, inclusiv în ceea ce privește muzica.
Weekend-ul de cursă, “redefinit” în F1 22, promite un plus de adrenalină și dramă, încă din primul moment în care piloții ajung pe pistele Campionatului Mondial 2022 FIA Formula 1. Jucătorii vor putea să controleze mai bine monoposturile revoluționare datorită simulării fizice îmbunătățite, ce acomodează noile reguli aerodinamice.
De asemenea, jucătorii vor avea acum oportunitatea de a experimenta cursele de tip Sprint și alte momente definitorii ale unei zile de cursă, precum turul de formare, momentele în care safety car-ul intervine sau opririle la boxe sau modul Pirelli Hot Lap.
F1 22 se lansează pe 1 iulie 2022, înaintea Marelui Premiu britanic de Formula 1, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC (prin EA App, Origin, Steam sau Epic Store). Jucătorii pot plasa precomenzi pentru ediția exclusiv digitală F1 22 Champions, pentru a beneficia de acces prioritar cu trei zile mai devreme și conținut suplimentar.