Deși a difuzat recent EA Play Live 2020, Electronic Arts nu a ales acest event digital pentru a dezvălui EA SPORTS UFC 4, jocul fiind anunțat abia acum, prin intermediul unui comunicat de presă, acompaniat de primul trailer.
Pe coperta oficială a jocului EA SPORTS UFC 4 se va regăsi Israel „The Last Stylebender” Adesanya, campionul UFC la categoria mijlocie, alături de Jorge „Gamebred” Masvidal, aspirantul la categoria semimijlocie UFC.
Cei de la EA Sports promit că fanii UFC vor avea parte de o experiență complet nouă, ce îi va pune în prim plan pe jucător și luptătorul creat de acesta. Producătorii se laudă cu cea mai bună experiență de mixed martial arts de până acum: un sistem complet nou de progresie, mecanici îmbunătățite de doborâre a adversarului și de luptă la sol, combinații mai cursive “clinch-to-strike”, alaturi de posibilitatea de a descoperi secretele sporturile de contact în medii complet noi.
Jucătorii care precomandă UFC 4 pot începe experiența de joc cu una dintre cele mai anticipate înfruntări din istoria sporturilor de contact, avându-i ca protagoniști pe Anthony Joshua și Tyson Fury, campionii mondiali la box la categoria grea.
Dana White, președinte al UFC, a declarat:
EA SPORTS UFC 4 este cel mai bun joc de lupte făcut vreodată. Jucătorii se pot înfrunta în arene de top, dar și în medii alternative, precum Backyard sau Kumite. Acest joc vă permite să joci cu sportivii de top din istoria UFC, dar și cu legende ca Bruce Lee sau campionii la box Anthony Joshua și Tyson Fury. Este incredibil cât de bun este acest joc.
În EA SPORTS UFC 4, jucătorii vor putea dezvolta și personaliza luptătorii printr-un sistem de progresie unificat, ce acoperă toate modurile de joc, pentru a evolua de la statutul de amator necunoscut la cel de superstar UFC, în noul mod Carieră.
O altă noutate a UFC 4 este că jucătorii se pot confrunta în patru medii complet noi: Kumite, Backyard, UFC APEX și Action Avenue, sau pot înfrunta adversari din toată lumea în noile moduri Blitz Battle sau Campionate Mondiale Online, pentru a cuceri titlul de campion absolut.
Nu vor lipsi detalii precum categoria de greutate și alegerea uneia dintre cele cinci discipline MMA, inclusiv wrestling, jiu-jitsu, box și altele, alături de peste 1600 de accesorii noi, peste 350 expresii faciale și multe alte detalii ce vor permite jucătorilor să-și personalizeze proprii luptători.
Modul de joc Carieră promite, la rândul său, numeroase îmbunătățiri, introducând o nouă modalitate de a contura biografia luptătorului și oferind un proces de evoluție elaborat. Noua funcționalitate Fighter Evolution le va permite jucătorilor să personalizeze stilul de luptă al personajului preferat, influențând astfel impactul fiecărei lovituri de pumn și al fiecărei doborâri, în funcție de disciplina aleasă.
Relationship Building transpune, în UFC 4, impactul parteneriatelor și rivalităților din realitate, luptătorii putând învăța atât de la apropiați, cât și de la adversari, dobândind experiență și deprinzând abilități vitale.
EA SPORTS UFC 4 va fi disponibil începând de vineri, 14 august 2020, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Jucătorii care aleg să plaseze o precomandă îi vor primi pe boxerii Tyson Fury și Anthony Joshua, împreună cu pachetele de personalizare Backyard și Kumite, conținând accesorii cosmetice exclusiviste.
De asemenea, beneficii suplimentare sunt disponibile pentru jucătorii care achiziționează UFC 4 din meniul UFC 3 sau UFC 2, aceștia obținând astfel o reducere de preț de 10% pentru UFC 4 dar și acces la Bruce Lee, legenda artelor marțiale, alături de 500 de puncte UFC.
Abonații serviciului EA Access vor putea încerca o versiune trial a jocului EA SPORTS UFC 4 începând cu 7 august.
Sursa: Electronic Arts