Crash Team Racing Nitro-Fueled Review: arcade re-motorizat

Celor de la Activision le pot fi imputate multe, însă nimeni nu îi poate acuza că nu se pricep la “făcut bani”. Seria Call of Duty, după atât de mult timp, se menţine, an de an, în vârful topurilor de vânzări, iar publisher-ul a ştiut mereu să se adapteze cerinţelor publicului, lansând numeroase trenduri (şi apoi, îngropându-le, unde a fost cazul), precum jucăriile ce puteau fi “citite” şi importate în titlurile Skylanders, “instrumentele muzicale” din plastic (vezi Guitar Hero) sau tot felul de jocuri licenţiate. De câţiva ani, Activision a descoperit o nouă astfel de sursă de venit: nostalgia. Astfel, amintirile plăcute ale oamenilor ajunşi deja la maturitate au jucat un rol crucial în revitalizarea unor serii precum Crash Bandicoot şi Spyro The Dragon, readuse în atenţia publicului prin lansarea unor colecţii de remake-uri.

Iar după apariţiile succesive ale Crash Bandicoot N.Sane Trilogy şi Spyro Reignited Trilogy, lumea se întreba ce alt joc vechi din portofoliul de licenţe al Activision va beneficia de acest tratament de “întinerire”. Răspunsul a venit, într-o manieră oarecum logică, tot din partea moştenirii lăsate de faimosul studio Naughty Dog pe prima generaţie de console PlayStation: Crash Team Racing.

Astfel, simpaticul kart racer cu Crash Bandicoot şi prietenii săi (acuzat, la acea vreme, că ar copia Mario Kart) a fost refăcut în totalitate de studionul Beenox şi lansat pentru consolele actuale. Se ridică însă Crash Team Racing: Nitro-Fueled la înălţimea ilustrului său predecesor? Dar la nivelul de pretenţii caracteristice unui joc modern? Vom afla în cele ce urmează.

La un prim contact, Crash Team Racing: Nitro-Fueled pare să fie exact ceea ce producătorii şi-au propus să realizeze: un joc de curse arcade cu kart-uri, cu aspect colorat de desen animat, în care piloţii sunt interpretaţi de simpaticele personaje din universul Crash Bandicoot. Cu alte cuvinte, un joc cât se poate de potrivit pentru gamerii de vârste mai fragede, dar şi pentru veteranii care vor să se distreze amintindu-şi de vremurile când, la rândul lor, erau copii.

După câteva curse însă, realizezi că impresia iniţială lăsată de CTR Nitro-Fueled poate fi înşelătoare. În primul rând, orice nivel de dificultate a jocului peste Easy se dovedeşte a fi neaşteptat de anevoios, fiind necesară stăpânirea minuţioasă a numeroase mecanici nu atât de evidente, precum drifting-ul (ce poate rezulta în boost-uri de viteză temporare), săritul, modul de funcţionare a power-up-urilor şi multe altele.

Poate cele mai neintuitive rămân drift-ul şi activarea boost-ului la momentul oportun, care pur şi simplu nu funcţioneaza când şi aşa cum te-ai aştepta. În ciuda introducerii unei sumedenii de indicii vizuale, plecând de la mai multe tipuri de reprezentări pe HUD şi ajungând până la flăcări sau fum redat în vecinatatea roţilor şi ţevilor de eşapament ale kart-urilor, boost-ul pur şi simplu nu “răspunde” într-un mod intuitiv, iar drift-ul se dovedeşte, de multe ori, mai incomod şi ineficient decât viratul tradiţional. Nici nu mai intrăm în detalii referitoare la faptul că maşinuţele pot sări, mişcare vitală pentru a evita proiectile, pentru a scăpa de unele item-uri cu efect negativ sau pentru dobândirea de boost suplimentar.

Pur şi simplu este mult prea greu pentru un copil să stăpânească toate aceste detalii fine, iar singura metodă prin care cei mici se pot bucura de joc este prin coborârea nivelului de dificultate pe Easy. Aici, însă, se cade în cealaltă extrema, jocul devenind absolut banal, tot ceea ce trebuie să faci pentru a câştiga cursă după cursă fiind să mergi înainte pe traseu, fără să-ţi pese prea mult de power-up-uri, scurtături sau adversari.

Astfel, poţi duce la bun sfârşit campania single player din Crash Team Racing: Nitro-Fueled – Adventure Mode-ul – în aproximativ trei ore. Ce-i drept, pe lângă cursele normale şi bătăliile cu boşii, acest mod mai oferă şi o serie de challenge-uri sau probe contra cronometru, care îţi vor mânca ceva mai mult timp, fiind însă opţionale. Faţă de jocul original din 1999, în cadrul Adventure Mode-ului din Nitro-Fueled poţi alege să-ţi schimbi personajul când doreşti (fiecare având alte caracteristici de bază, precum viteza, acceleraţia, eficienţa în viraje etc.) şi îţi poţi personaliza kart-ul cu tot felul de elemente decorative, pe care le deblochezi după fiecare cursă câştigată.

Alternativ, poţi cumpăra alte astfel de elemente cosmetice din magazinul in-game numit Pit Stop, sau poţi debloca alte personaje, folosind bănuţii primiţi după completarea fiecărei curse. Din fericire, în acest moment nu se pot cheltui bani reali în acest Pit Stop, însă cine ştie ce ne rezervă viitorul? Nu ar fi pentru prima dată când Activision ar introduce o astfel de opţiune de monetizare la ceva vreme după apariţia iniţială a jocului.

Surprizele plăcute vin însă din partea altor moduri de joc, unde descoperi elemente neincluse în Adventure Mode, cum ar fi un set complet diferit de circuite sau arene multiplayer, cum ar fi cele preluate din Crash Nitro Kart de pe PS2, la rândul lor complet remasterizate cu ajutorul tehnologiei moderne. Toate acestea pot fi încercate şi în cadrul multiplayer-ului local, unde până la patru jucători se pot întrece pe aceeaşi consolă.

Mai mult, versiunea de PlayStation 4 include şi o serie de bonusuri, precum skin-uri retro sau un circuit suplimentar, însă acestea parcă nu sunt suficiente pentru a te determina să cumperi o ediţie sau alta a jocului (în cazul în care deţii mai multe console). Crash Team Racing: Nitro-Fueled include şi multiplayer online, însă în perioada noastră de testare (premergătoare lansării oficiale), acesta nu era foarte populat. Probabil că, între timp, acest inconvenient a fost remediat.

Ce rămâne deranjant este însă controlul, nu neapărat ca mod în care maşinuţele răspund la comenzi, ci din cauza dispunerii acţiunilor pe butoanele controllerelor: jocul pune la dispoziţie două scheme de control, însă nici una nu utilizează obişnuita combinaţie R2/L2 pentru acceleraţie/frână. Mai mult, una dintre ele te forţează să iei degetul de pe butonul de acceleraţie (X) pentru a acţiona power-up-urile (O), în afara optării pentru unul dintre cele două preset-uri implicite neexistând vreo altă opţiune de a personaliza controlul. Deranjanta este şi folosirea aceloraşi butoane pentru sărituri şi drifting, personajele ţopâind ca nebunele atunci când tu doar vrei să iniţiezi un drift pentru a face boost.

Tot la capitolul bilelor negre putem include şi framerate-ul din CTR Nitro-Fueled, blocat la 30 de cadre pe secundă, indiferent de consola folosită sau modelul acesteia. Într-adevăr, aspectul grafic este ceva mai îngrijit decât în alte joculeţe arcade de acest gen, însă nu suficient încât să justifice lipsa unei opţiuni de 60fps, măcar pe modelele PS4 Pro şi Xbox One X. Cu alte cuvinte, dacă un joc precum Forza Horizon 4 poate rula la 60 de cadre pe secundă pe o consolă Xbox One X, atunci şi un titlu mult mai simplu, precum este CTR, ar trebui să o facă. Măcar framerate-ul de 30fps este constant în 99% din timp, existând însă şi mici scăderi atunci când pe ecran apar mai multe explozii sau efecte speciale.

Până la urmă, Crash Team Racing: Nitro-Fueled rămâne un joc arcade drăguţ, “fun” într-o anumită măsură, însă mult mai tehnic şi dificil pentru copii decât ar fi cazul. Poate că Activision ar fi trebuit să le ofere mai mult răgaz celor de la Beenox, pentru a echilibra mai bine nivelurile de dificultate şi pentru a optimiza jocul aşa cum se cuvine, redarea la 60 de cadre pe secundă fiind vitală pentru o experienţă arcade autentică.