Cei de la 3D Realms continuă să se adreseze în primul rând nostalgicilor, după Ion Maiden (un first person shooter realizat cu ajutorul motorului grafic Build, folosit şi în jocuri clasice ale anilor ´90 precum Duke Nukem 3D, Shadow Warrior sau Blood) aceştia recidivând cu Wrath: Aeon of Ruin, un nou shooter old school construit, de această dată, pe engine-ul primului titlu din seria Quake.
Wrath: Aeon of Ruin este dezvoltat de 3D Realms alături de Jeremiah ‘KillPixel’ Fox şi o serie de veterani ai scenei de MOD-ing dedicate primului Quake, urmând să fie publicat de 1C Entertainment. Există şi un fir narativ, jucătorii urmând să-l întruchipeze pe aşa-numitul Outlander, însărcinat de Shepherd of Wayward Souls cu vânarea şi eliminarea ultimilor Guardians of the Old World.
Având în vedere însă genul abordat de Wrath: Aeon of Ruin, povestea contează puţin spre deloc, jocul urmând să beneficieze de cinci lumi ce vor trebui explorate, primele două urmând să fie accesibile încă de la început, iar cheile pentru următoarele trei dobândite pe parcurs. Jucătorii vor avea la dispoziţie un arsenal compus din nouă arme, familiare pentru pasionaţii genului, fiecare cu câte două moduri de foc, precum şi o serie de item-uri speciale, cum ar fi aşa-numitele Soul Tethers, ce permit salvarea jocului oriunde, însă sunt disponibile în cantităţi limitate.
Wrath: Aeon of Ruin are la bază motorul grafic din Quake 1, producătorii promiţând că jocul va oferi suport atât pentru software rendering (adică nu veţi avea nevoie de o placă video cu capabilităţi de accelerare 3D pentru a rula Wrath), precum şi pentru plăcile video din gama 3dfx Voodoo (pentru nostalgicii care încă mai deţin aşa ceva).
Wrath: Aeon of Ruin va debuta pe PC (Windows şi Linux) şi Mac în vara lui 2019 (nefiind încă clar dacă vom avea parte de o versiune Early Access, precum a fost cazul lui Ion Maiden), urmând ca la începutul anului 2020 să fie disponibile şi versiunile complete pentru Nintendo Switch, PlayStation 4 şi Xbox One.