Wolfenstein Cyberpilot Review: plimbatul câinelui mecanic prin Paris

Wolfenstein este seria care a dat startul genului pe care astăzi îl numim “first person shooter”, deschizând drumul pentru alte jocuri precum DOOM, Duke Nukem 3D, Quake, Half-Life şi multe, multe altele. Şi, după o perioadă de instabilitate, în care id Software şi Activision au tot plimbat licenţa pe la diferite studiouri, odată cu achiziţia texanilor de către Bethesda, seria Wolfenstein a ajuns în mâinile capabile ale suedezilor de la Machine Games. În ultimii ani, aceştia au reuşit să readucă în prim plan aventurile lui B.J. Blazkowicz, Wolfenstein: The New Order (alături de expansion-ul The Old Blood) şi Wolfenstein II: The New Colossus fiind nişte realizări meritorii. În aceste condiţii, având în vedere popularitatea din ce în ce mai mare a jocurilor realizate pentru realitatea virtuală, este greu de înţeles cum o serie legendară precum Wolfenstein nu ajunsese încă “în VR”. Probabil la fel au gândit şi cei de la Bethesda, iar Wolfenstein: Cyberpilot a sosit să umple acest gol, fiind cel de-al doilea titlu al seriei lansat în această vară, pe lângă mai puţin reuşitul Wolfenstein Youngblood.

Din fericire, Cyberpilot nu are multe lucruri în comun cu Youngblood, cel puţin în ceea ce priveşte gameplay-ul. Legături exista, în special în privinţa locaţiei în care are loc acţiunea, ostilităţile fiind desfăşurate, şi de această dată, în Parisul anilor ’80, aflat încă sub ocupaţie nazistă. Narativ însă, relaţia dintre Cyberpilot şi Youngblood este foarte firavă, tot ceea ce trebuie să ştiţi fiind că jucătorul intră în pielea unui “cyberpilot”, un pilot specializat în restaurarea şi conducerea maşinăriilor de război furate de la forţele naziste. Şi, chiar dacă tentativa de poveste încearcă să devină sentimentală spre sfârşitul jocului, acest aspect contează mult prea puţin în tabloul de ansamblu pictat de Cyberpilot.

Trebuie să reţineţi doar că luptaţi împotriva ocupaţiei naziste şi asta este tot ce contează. Nu o veţi face însă cu miltralieră în mână, precum membrii familiei Blazkowicz. Nu, întreaga aventură din Cyberpilot se rezumă la pilotarea a trei maşinării de război: un Panzerhund, “câinele” metalic echipat cu aruncător de flăcări, o dronă firavă, echipată însă cu un electroşoc şi numai bună pentru hacking, şi impunătorul Zitadelle, un robot biped ce se foloseşte de o mitralieră automată şi de un lansator de rachete pentru a-şi doborî inamicii.

Şi când zic “întreaga” aventură se rezumă la pilotarea acestor maşinării, chiar la asta mă refer: jocul este format din trei misiuni principale, câte una dedicată fiecărui tip de echipament, precum şi o misiune finală, în aveţi ocazia de a pilota din nou, pe rând, toate cele trei “ustensile” robotizate. Ce-i drept, pe lângă acestea, veţi mai petrece câteva minute între aceste misiuni în baza de operaţiuni a rezistenţei, înlocuind piesele stricate ale roboţilor, reparând alte echipamente şi, în general, admirând mediul înconjurător în VR. Spre sfârşit, veţi avea parte şi de o secvenţa de acţiune trăită chiar prin ochii personajului principal, şi nu doar în cockpit-ul virtual prin intermediul căruia conduce maşinăriile de război, însă aceasta este scurtă şi cam lipsită de subtanţă.

În total, cu tot cu tutorialele introductive pentru fiecare tip de “vehicul”, Wolfentein: Cyberpilot nu ar trebui să vă ia mai mult de 2-3 ore, fără prea multe motive de a reveni la joc (în afara eventualei dorinţe de a debloca toate trofeele). Evident, avem de-a face cu o experienţă de joc foarte scurtă, oarecum justificată de preţul redus al jocului (am putut cumpără ediţia fizică pentru PlayStation 4 la un preţ de sub 90 lei dintr-un magazin bucureştean, Cyberpilot fiind disponibil la acelaşi preţ şi pe PlayStation Store).

Totuşi, cu excepţia momentelor de respiro dintre misiuni, în care trebuie să meştereşti prin atelierul rezistenţei, acţiunea din Wolfenstein Cyberpilot este reuşită, cele trei maşinării de război naziste răspund bine la comenzi, iar pilotarea lor şi împroşcarea inamicilor cu gloanţe, flăcări, şi rachete oferă un feeling aparte. Şi pentru că tot a venit vorba de control, în cazul versiunii pentru PS4/PSVR a jocului se poate folosi gamepad-ul standard DualShock 4 sau o pereche de controllere PlayStation Move.

Însă, având în vedere că totul se controlează decent cu un DualShock 4, nu văd de ce v-aţi obosi cu Move-urile, imprecise, scumpe şi limitate în ceea ce priveşte deplasarea propriu-zisă. Aceasta se realizează cu ajutorul stick-ului analogic din stângă, în timp ce îndreptând privirea controlezi atât perspectiva din interiorul cockpit-ului, cât şi ţintirea cu armele din dotare. Stick-ul analogic din dreapta, la fel ca în multe alte experienţe VR, este folosit pentru a orienta camera pe orizontală, în “trepte”, şi pentru a urca sau coborî atunci când pilotaţi drona. Singurul impediment, atunci când vorbim de control, ar fi că anumite poziţii ale mâinilor în cockpit, cumulate cu apăsarea R2 (acelaşi buton folosit şi pentru foc), duc la pornirea operaţiunilor de reparare ale maşinăriei pilotate atunci când tu vrei de fapt să ţinteşti şi să deschizi focul asupra unui inamic.

O altă menţiune ce trebuie făcută este că, spre deosebire de alte jocuri VR, Wolfenstein: Cyberpilot necesită destul de mult loc liber în jurul jucătorului, numeroase dintre acţiunile necesare în momentele de linişte dintre misiuni implicând ridicarea de obiecte din mediul înconjurător prin mişcări ample, mai greu accesibile dacă stai jos în timp ce te joci. Aşadar, fiţi sigur că aţi eliberat camera înainte de a porni Cyberpilot.

Grafic, având în vedere că avem de-a face cu un joc VR, Wolfenstein Cyberpilot stă mai mult decât decent. Chiar dacă nu beneficiază de bogăţia de detalii din Youngblood, Parisul celor de la Arkane Studios (implicaţi, alături de Machine Games, şi în realizarea acestui joc) arată în continuare bine, în limitele permise de această tehnologie. Iluminarea dinamică merită de asemenea menţionată, în special cea provenită de la flăcări sau de la şocurile electrice ale dronei.

Per total însă, rămâi cu impresia că, în ciuda preţului scăzut, Wolfenstein Cyberpilot oferă mult prea puţin, mai ales în condiţiile în care gameplay-ul, la bază, funcţionează adecvat. Ar fi mers de 2-3 ori mai multe misiuni şi poate prezenţa altor roboţi de luptă nazişti, iar, în acest caz, Cyberpilot ar fi reprezentat o experienţă VR de neratat. Ce am primit însă merită efortul doar în cazul unui preţ şi mai redus sau dacă sunteţi pasionaţi de VR şi dornici să încercaţi toate jocurile noi de acest gen.