Tomb Raider Review: Lara Croft pentru o nouă generaţie

Tomb Raider este un nume care a trecut de mult graniţa jocurilor video, eroina acestuia – vestita Lara Croft – devenind o figură mainstream, ce şi-a făcut apariţia, de-a lungul anilor, în paginile revistelor, în show-uri TV şi chiar pe marele ecran. Totuşi, de unde a plecat toată această nebunie?

În 1996, Core Design (un studio britanic mai puţin cunoscut) scotea capul în lume cu Tomb Raider, un joc de aventură şi acţiune care s-a făcut remarcat imediat. Motivele? Personajul feminin, grafica complet tridimensională, perspectiva third person, combinaţia ideală între puzzle-uri, platforming, explorare şi acţiune. O formulă care a funcţionat ani întregi, titlurile seriei devenind din ce în ce mai populare, Lara Croft transformându-se în veritabila icoană de care aminteam mai devreme.

Şi totuşi, ca în mai toate cazurile unor poveşti de succes, reversul medaliei nu s-a lăsat aşteptat foarte mult. Publisher-ul Eidos a exploatat popularitatea seriei, forţând studioul producător să lanseze joc după joc, calitatea acestora scăzând vizibil. Inevitabilul s-a produs, Core Design s-a desfiinţat, franciza Tomb Raider fiind trecută în curtea celor de la Crystal Dynamics, unde s-a bucurat de o revenire sănătoasă, datorată trilogiei Tomb Raider Legend, Anniversary şi Underworld.

Chiar şi aşa, Lara nu mai trăia gloria de altădată, anii de stagnare a seriei permiţându-le altor producători să iasă în faţă cu jocuri similiare mai bune decât Tomb Raider, un exemplu în acest sens fiind titlurile Uncharted, realizate de studioul Naughty Dog. Era nevoie de o schimbare radicală, iar publisher-ul Square Enix (noul deţinător al francizei, după achiziţia celor de la Eidos) nu s-a sfiit să o facă: veteranii de la Crystal Dynamics au fost însărcinaţi cu reboot-ul Tomb Raider, o rescriere completă a istoriei seriei şi a eroinei sale, Lara Croft.

Într-un final, după câţiva ani buni de dezvoltare, noul Tomb Raider şi-a făcut în sfârşit apariţia. Păstrează însă acest joc farmecul vechilor titluri ale seriei sau, ca multe alte încercări din domeniu, cade victima unui procedeu forţat de modernizare?

POVESTE

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Indiana Jones a servit drept model pentru primele aventuri ale Larei Croft, un accent deosebit fiind pus pe laturile narative ale acestor jocuri. Fie că vorbim despre redescoperirea Atlantidei sau de legenda unui pumnal chinezesc capabil să-şi transforme posesorul în dragon, scenariştii jocurilor Tomb Raider au ştiut cum să creeze intrigi credibile, capabile să atragă publicul.

Din fericire, şi “misterul” de la care pleacă noul Tomb Raider, nu face excepţie de la această regulă. Este vorba despre regatul Yamatai şi împărăteasa Himiko, al cărei loc de veci face subiectul unui documentar realizat de o echipă de tineri exploratori, din rândurile căreia face parte şi Lara Croft. Uitaţi de experimentată aventurieră din precedentele titluri ale seriei: noua Lara Croft este naivă şi cât se poate de “verde” în ceea ce priveşte “lucrul pe teren”.

Aici cred că apare şi poate cea mai mare problemă a jocului: dezvoltarea personajului Larei Croft, care, într-un timp foarte scurt, se transformă dintr-o studentă credulă, nevinovată şi sensibilă într-o veritabilă maşină de ucis, care l-ar face invidios şi pe Rambo. Această tranziţie este bruscă şi confuză, Lara fiind prezentată drept o plângăcioasă în momentul X, urmând ca în scena X+1 aceasta să ucidă cu sânge rece tot ce-i stă în cale. Nu ajută nici vocea Camillei Luddington (noua actriţă ce-şi împrumută glasul eroinei), urletele şi onomatopeele acesteia stridente fiind cât se poate de nepotrivite cu gravitatea unor situaţii în care se regăseşte Lara pe parcursul noii sale aventuri.

Trecând totuşi peste acest aspect, Tomb Raider se dovedeşte a fi o experienţă narativă decentă, care reuşeşte să menţină viu interesul jucătorului până la finalul aventurii.

GAMEPLAY

După cum era de aşteptat de la un reboot, gameplay-ul este capitolul la care Tomb Raider a suferit cele mai mari modificări, unele dintre acestea extrem de bine gândite. Este vorba în primul rând de modul în care se mişcă şi se controlează personajul principal, mult mai natural şi mai precis.

De asemenea, s-a renunţat în sfârşit la autoaim-ul caracteristic seriei, jucătorul având libertatea de a ochi şi trage în ce direcţie doreşte. Acest aspect, combinat cu excelentul sistem de cover dinamic (Lara se ascunde automat după obstacole, nefiind necesară apăsarea unui buton pentru efectuarea acestei acţiuni), creează una dintre cele mai fluente experienţe de third person shooter de pe piaţă.

Pe de altă parte, exact orientarea aproape exclusivă către genul shooter diminuează din feeling-ul clasic al seriei, noul Tomb Raider fiind bazat într-o foarte mare măsură doar pe scenele de acţiune non-stop. Chiar dacă aceste secvenţe funcţionează excelent, inamicii dovedindu-se a fi suficient de inteligenţi pentru a-i oferi Larei o adevărată provocare, lipsesc elementele care au consacrat titlurile Tomb Raider în trecut.

Să luăm de pildă explorarea. Cei de la Crystal Dynamics s-au lăudat că noul Tomb Raider va fi un titlu open world, cu locaţii extinse unde Lara va avea ocazia să se deconecteze de la firul principal al poveştii şi să exploreze în cautare de tot felul de secrete. Fals. În ciuda unei înşelătoare impresii de libertate, majoritatea covârşitoare a jocului este cât se poate de liniară, prezenţa secretelor ce merită cu adevărat căutate fiind semnalizată prin avertismente cât se poate de vizibile. Pur şi simplu ai impresia că eşti ţinut de mână tot timpul, dispărând misterul atât de prezent în jocurile vechi ale seriei.

De asemenea, producătorii se lăudau cu faptul că Lara va putea dobândi echipament nou pe parcursul aventurii sale, doblocând astfel noi rute, innacesibile până atunci. Acest lucru se întâmplă într-adevăr, însă mai tot timpul ruta nouă se află fix în vecinătatea locului în care Lara pune mână pe câte un item nou, decizie de design care accentuează senzaţia de liniaritate a jocului.

Un alt aspect dezamăgitor este lipsa aproape completă a puzzle-urilor din joc. Mai ţineţi minte secvenţa când Lara era nevoită să găsească o serie de roţi dinţate într-o vale uitată de timp în primul Tomb Raider (sau remake-ul Anniversary)? Astfel de momente lipsesc cu desăvârşire din noul Tomb Raider, puzzle-urile fiind aproape inexistente în firul principal al poveştii. Cele care îşi fac totuşi apariţia sunt extrem de simpliste, jignitoare de-a dreptul în comparaţie cu ce ne-am obişnuit să întâlnim în astfel de jocuri (da, până şi un titlu mainstream precum Uncharted are parte de puzzle-uri mult mai bune decât Tomb Raider).

Producătorii parcă s-au încăpăţanat să includă acest gen de enigme logice doar în porţiunile secrete ale jocului (nişte morminte ce pot fi explorate pentru bonusuri). Însă, până şi structura acestor secvenţe este extrem de previzibilă, toate aceste morminte fiind concepute după formula „intrare secretă -> rezolvarea unui puzzle banal -> recompensă”.

În schimb, s-a pus accentul pe ideea de evoluţiei a Larei, eroina acumulând experienţă în urma acţiunilor pe care le îndeplineşte. Astfel, fie că este vorba de vânatul animalelor (complet lipsit de sens, în afara primei astfel de experienţe), uciderea inamicilor sau descoperirea secretelor, Lara poate avansa în nivel, primind nişte puncte pe care le poate investi în diferite skill-uri. Deşi unele dintre acestea se dovedesc utile, niciunul nu aduce un avantaj evident, indispensabil pentru terminarea jocului. Mai mult, în ciuda caracterului liniar, Lara poate câştiga suficiente astfel de puncte pentru a dobândi toate skill-urile şi toate upgrade-urile pentru arme dintr-o singura parcurgere a jocului.

Aminteam mai sus de fluenţa controlului din Tomb Raider, atât secvenţele de acţiune, cât şi cele de platforming fiind realizate foarte bine din acest punct de vedere. Totuşi, recomand cu căldura un gamepad pentru a juca Tomb Raider, unele scene fiind bazate pe quick time events (apăsarea unor butoane într-o anumită ordine), mai greu de executat din bătrânele mouse şi tastatură.

Înainte să încheiem acest capitol al review-ului, nu trebuie omis faptul că Tomb Raider este primul joc al seriei care oferă accesul la o componentă multiplayer. Din păcate, dacă în campania single player producătorii au reuşit să mascheze cât de cât acest aspect, în multiplayer-ul din Tomb Raider duhneşte de mirosul înţepător al unei clone nereuşite de Uncharted. Puţinele moduri de joc şi accentul deranjant pus pe capcane strică orice plăcere de joc, această latură a noului Tomb Raider putând fi lesne trecută cu vederea.

GRAFICĂ ŞI OPTIMIZARE

Putem spune fără rezerve că, atunci când vine vorba de grafică, Tomb Raider recâştigă tot ce a pierdut la alte capitole. Cei de la Crystal Dynamics s-au autodepăşit, realizând unele dintre cele mai impresionante jocuri din punct de vedere vizual. Peisajele superbe şi iluminarea dinamică scot în evidenţă atât scenele liniştite, cât şi secvenţele explozive de acţiune. Pur şi simplu ai senzaţia că unele instantanee din joc pot rivaliza cu imaginile retuşate în Photoshop, atât de des folosite de producători pentru a-şi lăuda cele mai noi creaţii.

Cireaşa de pe tort este însă TressFX, tehnologie dezvoltată de AMD pentru reproducerea realistă a părului personajelor în jocuri. Implementarea din Tomb Raider, deşi încă lipsită de maturitate, impresionează, modul în care se mişcă şuviţele Larei aducând şi mai mult aminte de realismul filmelor generate pe computer, obiectiv spre care din ce în ce mai multe jocuri vor ţinti în viitorul apropiat.

Bineînţeles, acest gen de efecte necesită o putere de calcul serioasă, TressFX fiind rezervat deţinătorilor de plăci video recente AMD, precum şi celor care “pilotează” sisteme de joc moderne. Totuşi, opţiunile grafice sunt numeroase, permiţând astfel şi celor care deţin computere mai vechi să se bucure de Tomb Raider. Spre exemplu, chiar şi un laptop de gaming de acum 2-3 ani poate face faţă jocului fără probleme la setări medium-high, cu un framerate mai mult decât mulţumitor.

CONCLUZIE

Cei care au citit întregul articol ar putea fi miraţi de relativa contradicţie dintre criticile aduse jocului pe parcursul review-ului şi nota de la final. Da, Tomb Raider nu se ridică la înălţimea tuturor aşteptărilor, neglijând porţiuni integrante ale seriei precum puzzle-urile şi explorarea. Chiar şi în aceaste condiţii însă, noul Tomb Raider rămâne unul dintre cele mai reuşite şi arătoase jocuri de acţiune (şi într-o mai mică măsura de aventură) lansate în ultimii ani şi singura alternativă viabilă la seria Uncharted de pe consolele PlayStation.