The Walking Dead: Survival Instinct are dată de lansare!

| 14.01.2013
The Walking Dead: Survival Instinct are dată de lansare!

Succesul uimitor al serialului TV The Walking Dead, dar şi primirea extrem de călduroasă de care s-a bucurat seria episodică de jocuri adventure The Walking Dead (realizată de studioul Telltale Games), i-au determinat pe cei de la Activision să susţină realizarea unui first person shooter omonim.

În timp ce jocurile de aventura ale celor de la Telltale au la bază benzile desenate The Walking Dead, noul shooter pregătit de Activision este un produs licenţiat, bazat pe serialul TV difuzat de AMC.

The Walking Dead

Noul joc va purta numele de The Walking Dead: Survival Instinct şi îi va avea în prim plan pe fraţii Daryl şi Merle Dixon, acţiunea urmând să aibă loc înainte de evenimentele celor două sezoane ale serialului TV. Jucătorii vor avea ocazia să îl controleze pe Daryl, acesta fiind nevoit să gestioneze resursele de muniţie şi mâncare pe care le are la dispoziţie pentru a supravieţui morţilor umblători.

The Walking Dead: Survival Instinct este dezvoltat de studioul Terminal Reality (BloodRayne 1 şi 2, Ghostbusters: The Video Game), producătorii insistând ca nu vom avea de-a face cu un shooter clasic, un accent deosebit fiind pus pe componenta de furişare şi supravieţuire.

Prin intermediul trailerului de mai sus, a fost confirmată şi data de lansare: The Walking Dead: Survival Instinct va apărea pe 26 martie 2013, pentru Xbox 360, PlayStation 3, PC şi Nintendo Wii U. Până atunci, vă lăsăm în compania imaginilor din joc, pe care le puteţi admira în galeria ataşată.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News