Starhawk Review: multiplayer şi atât

Acum vreo cinci-şase ani, când consolele Xbox 360 şi PlayStation 3 erau considerate „de nouă generaţie”, atât Microsoft, cât şi Sony încercau să evidenţieze capabilităţile online ale acestor sisteme de gaming. Şi, în timp ce utilizatorii de Xbox aveau la dispoziţie titluri deja consacrate cum ar fi Halo 3 sau Call of Duty, pe PS3 a iesit la înaintare Warhawk. Deşi nu era nimic nemaivăzut, combinaţia de shooting la persoana a treia cu posibilitatea de a conduce diferite feluri de vehicule au transformat rapid Warhawk într-una dintre cele mai apreciate experienţe multiplayer de pe PlayStation Network.

Iată că, la cinci ani de la apariţia lui Warhawk, studioul LightBox Interactive aduce şi mult aşteptata continuare – Starhawk. Spre deosebire însă de predecesorul său, Starhawk vine cu o serie de modificări fundamentale: în timp ce Warhawk era un shooter dedicat exclusiv multiplayer-ului, Starhawk include şi o campanie single player, precum şi o importantă componentă strategică.

La prima vedere însă, nu multe s-au schimbat: hărţile sunt mari, iar jucătorii pot alege din nou dacă vor sa meargă pe calea infanteriei sau se refugiază în interiorul metalic al numeroaselor vehicule: jeep-uri, bike-uri, tancuri sau eficientele hawk-uri (aeronave de mici dimensiuni, ce se pot transforma în roboţi bipezi la sol). Şi totuşi, după doar câteva minute de joc, realizezi cât de diferit este Starhawk de precursorul său: proaspăt implementatul sistem Build & Battle permite construirea de structuri cu diferite funcţii, exact ca într-un joc de strategie în timp real.

Prin intermediul unui meniu radial, într-un stil care aminteşte de Brutal Legend, jucătorii pot alege să construiască fortificaţii, buncăre, generatoare de energie, puncte de spawn pentru variatele tipuri de vehicule etc. Pe de-o parte, acest gen de abordare permite o abordare mult mai cerebrală a confruntărilor multiplayer, pe de altă parte poate avea un efect nedorit: jucătorii care doar vor să se avânte în reprize de împuşcături third person vor fi serios faultaţi de înclinaţia strategică a jocului.

Astfel, ai senzaţia că producatorii lui Starhawk au pierdut din vedere exact principalul obiectiv al jocului: third person shooting-ul efectiv. Acest sentiment este amplificat şi de relativa ineficienţă a trupelor de infanterie în faţa jucătorilor „motorizaţi”: degeaba controlul funcţionează impecabil dacă tu, ca pedestraş, ai sentimentul că eşti doar o musculiţă ineficientă în comparaţie cu colegii ce folosesc vehicule. Atât acest aspect, cât şi latura strategică a jocului îndeamnă astfel către organizarea de meciuri doar cu prietenii, cei în care poţi avea încredere că „ştiu să joace”, existând riscul ca meciurile publice să degenereze într-un haos greu de controlat.

Un alt aspect care ştirbeşte valoarea unui multiplayer cu potenţial imens este reprezentat de numărul restrâns de moduri de joc din Starhawk. Deathmatch-ul şi Team Deathmatch-ul nu-şi prea au locul într-un mediu de joc orientat către strategie, în timp ce Zones (un soi de Domination în care trebuie controlate puncte importante de pe hartă) sau Capture The Flag, deşi mult mai bine adaptate stilului de joc propus de Starhawk, nu sunt suficiente, mai ales în contextul unui joc care pune accentul pe multiplayer. Având în vedere sistemul Build & Battle mă aşteptam şi la alte moduri de joc, ceva mai originale, şi nu doar la aceleaşi idei vechi reciclate.

Ce-i drept însă, atunci când „toate planetele se aliniază” (înţelegerea şi stăpânirea sistemului Build & Battle, organizarea unui meci alături de persoane care cunosc jocul, folosirea unui mod în genul Capture The Flag), cu greu poate fi găsit un joc multiplayer mai bine închegat decât Starhawk. Condiţiile enumerate sunt însă cam multe şi nu mulţi vor avea răbdarea să le îndeplinească.

Pentru a uşura oarecum adaptarea cu multiplayer-ul, LightBox Interactive a hotărât să introducă şi o campanie single player în Starhawk. Mai bine zis un tutorial extins, de multe ori plictisitor, mascat sub forma unei poveşti single player. Jucătorii au ocazia să intre în pielea lui Emmett Graves, un soi de miner/mercenar spaţial, al cărui principal scop este obţinerea de Rift Energy (resursa din Starhawk) şi protejarea colegilor săi de atacurile mutanţilor Outcast (foşti mineri, afectaţi într-un mod ireversibil de Rift Energy şi dependenţi de aceasta).

Însă, după cum spuneam, nu vă aşteptaţi la cine ştie ce revelaţii narative din partea campaniei single player din Starhawk: misiunile joacă doar rolul de turoriale pentru a familiariza gamerii cu numeroasele arme, vehicule şi clădiri din joc, iar intriga şi secvenţele cinematice sunt insipide şi plictisitoare. Personal, n-am rezistat mai mult de câteva misiuni, preferând să mă dau singur cu capul de greutăţile multiplayer-ului din Starhawk decât să suport aceleaşi clişee SF pe care le-am mai întâlnit în zeci sau chiar sute de filme sau jocuri.

Undeva între previzibilitatea campaniei single player şi relativa complexitate a modurilor multiplayer stă componenta cooperativă din Starhawk. În timp ce nu mai puţin de 32 de jucători se pot înfrunta în modurile online, co-op-ul din Starhawk este o afacere mult mai intimă, în care doi jucători trebuie să-şi unească forţele pentru a respinge valuri de atacatori. Chiar dacă nu avem de-a face cu cine ştie ce inovaţie, acest mod se dovedeşte a fi o adiţie binevenită, mai ales în condiţiile în care poate fi abordat şi splitscreen, pe aceeaşi consolă.

În ceea ce priveşte prezentarea, Starhawk stă neaşteptat de bine: mediile de joc sunt vaste, destul de variate şi îndeajuns de detaliate, realizarea modelelor de personaje şi vehicule fiind de asemenea mulţumitoare. O bilă albă merge şi către optimizare, jocul reuşind să menţină un framerate satisfăcător chiar şi în cele mai intense momente. Partea audio nu iese în evidenţă, atât sunetele, cât şi vocile personajelor încadrându-se în limitele acceptabilului.

După cum aminteam, în anumite condiţii, Starhawk poate fi o experienţă multiplayer mult peste medie. În rest însă, titlul celor de la LightBox Interactive se dovedeşte a fi un pachet un pic cam sărăcacios, cu prea puţine moduri de joc adaptate abordării strategice şi cu o campanie single player dezamăgitoare.