Returnal, jocul exclusiv pentru PlayStation 5, a fost amânat

Autor: Cosmin Aionita | 29.01.2021
Returnal, jocul exclusiv pentru PlayStation 5, a fost amânat
Foto: Sony Interactive Entertainment

Cei de la Sony Interactive Entertainment au anunțat, prin intermediul contului oficial de Twitter al PlayStation, că Returnal, titlul exclusiv așteptat pentru PlayStation 5, a fost amânat. Programat inițial pentru data de 19 martie 2021, Returnal a fost amânat până pe 30 aprilie 2021.

Sony Interactive Entertainment și studioul Housemarque au luat decizia de a amâna lansarea lui Returnal pentru a acorda echipei realizatoare mai mult timp pentru a finisa jocul și a-l aduce la nivelul calitativ cu care producătorul finlandez și-a obișnuit utilizatorii.

Cel mai ambițios proiect al Housemarque de până acum

În Returnal, jucătorii vor intra în mintea lui Selene, parte a trupelor de cercetare spațială Astra, blocată într-o buclă temporală pe o planetă ostilă. Jocul va combina mecanicile unui third person shooter cu cele de roguelite, platforming și explorare, aducând, în premieră pentru creațiile celor de la Housemarque, și o puternică componentă narativă.

Folosindu-se de capabilitățile hardware caracteristice consolei PlayStation 5, Returnal promite timpi de încărcare foarte rapizi, dar și suport pentru feedback-ul haptic oferit de controller-ul DualSense, ce va reproduce efectele mediului înconjurător de pe planeta străină.

Fiecare armă din Returnal va beneficia de un mod de joc alternativ, ce va putea fi accesat cu ajutorul triggerelor rezistive de pe controller-ul DualSense: acționarea acestora până la jumătate va permite țintirea prin cătarea armei, în timp ce apăsarea completă va activa modul de foc alternativ.

De asemenea, jocul celor de la Housemarque va face uz de redarea tridimensionala a sunetului în căști, posibilă grație tehnologiei Tempest 3D AudioTech din PS5.

Returnal va fi lansat pe 30 aprilie 2021, în exclusivitate pentru consolele PlayStation 5.

Sursa: PlayStation Twitter

Urmărește Go4Games.ro pe Google News