Ubisoft a publicat spotul publicitar ce va fi folosit pentru promovarea lui Rainbow Six: Siege pe diferite canale de televiziune de peste ocean. După cum ne-am obişnuit deja când vine vorba de astfel de clipuri, şi în această reclamă regăsim un actor consacrat – Idris Elba (Prometheus, Thor, Avengers: Age of Ultron). Mai mult, Ubisoft a apelat la Elba pentru o întreaga serie de clipuri dedicate lui Rainbow Six: Siege, pe care le puteţi urmări mai jos.
Rainbow Six: Siege are la bază un sistem de operatori, specialişti ai serviciilor de forţe speciale din mai multe ţări de pe glob, fiecare cu propriile echipamente şi atribute. În versiunea finală a jocului, se vor regăsi 20 de astfel de operatori, proveniţi din cinci servicii de intervenţie: SWAT (Statele Unite ale Americii), GIGN (Franţa), SAS (Regatul Unit al Marii Britanii), GSG9 (Germania) şi SPETZNAZ (Rusia).
Rainbow Six: Siege se va axa pe multiplayer, Ubisoft confirmând că jocul nu va oferi o campanie single player. În schimb, jucătorii se vor putea antrena cu boţi sau în modul Terror Hunt.
Rainbow Six: Siege va fi lansat pe 1 decembrie 2015, pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Cerinţele de sistem pentru versiunea de PC le puteţi consulta aici. De asemenea, Ubisoft a confirmat că va mai exista o sesiune de testare beta pentru Rainbow Six: Siege, deschisă tuturor celor interesaţi, aceasta urmând să se desfăşoare în intervalul 25 – 29 noiembrie 2015.