Bethesda şi id Software au dat startul unei serii de trailere pentru Quake Champions menite să prezinte „campionii” şi hărţile pe care le vom întâlni în apropiatul test closed beta. Prima pe această listă este Nyx, care va beneficia de două abilităţi speciale: Ghost Walk (posibilitatea de a se dematerializa pentru un scurt timp, perioadă în care va fi invizibilă pentru adversari şi invulnerabilă) şi Wall Jump (posibilitatea de a folosi pereţii pentru a extinde distanţa acoperită de o săritură).
În versiunea closed beta de Quake Chamoions vom avea la dispoziţie opt campioni, unii dintre ei familiari celor care au trecut prin vechile titluri ale seriei: Nyx, Scalebearer, Anarki, Clutch, Galena, Ranger, Visor şi Sorlag. Closed beta-ul va oferi două hărţi (sau arene, după cum le numesc producătorii): Blood Covenant şi Ruins of Sarnath.
Nu în ultimul rând, ne vom reîntâlni cu arsenalul caracteristic universului Quake: Heavy Machinegun, Super Nailgun, Super Shotgun, Rocket Launcher, Lightning Gun şi, se putea altfel, Railgun.
Quake Champions jocul este dezvoltat de id Software în colaborare cu Saber Interactive, special pentru PC, folosind id Tech 6 (motorul grafic utilizat şi în DOOM), jocul fiind gândit pentru a rula la un framerate de cel puţin 120 de cadre pe secundă.