Blizzard Entertainment a anunţat disponibilitatea modului competitiv pentru jocul Overwatch prin intermediul unui nou update. Acesta este momentan disponibil numai pentru PC, urmând a fi lansat şi pentru PlayStation 4 şi Xbox One în cursul săptămânii viitoare.
Pentru a accesa acest mod jucătorii trebuie să progreseze până la nivelul 25, moment în care Competitive Play va apărea în lista de moduri disponibile împreună cu Quick Play, Play vs.AI, Custom Game şi Weekly Brawl. Fiecare jucător va fi obligat să joace 10 meciuri pe baza cărora îi va fi calculat un skill rating (nivel de la 1 la 100). După cele 10 meciuri, acest rating va fluctua cu fiecare meci pierdut sau câştigat.
Competitive Play include patru sezoane, iar ordinea şi numele acestora coincid cu anotimpurile din emisfera nordică. În concluzie, a început sezonul de vară. Fiecare sezon va avea o durată de două luni şi jumătate şi va fi urmat de o pauză de două săptămâni. În mod excepţional, sezonul de vară va fi mai scurt, de numai o lună şi jumătate (se încheie pe 18 august) plus cele două săptămâni de pauză.
De asemenea, în cazul Competitive Play au fost aduse şi o serie de modificări modurilor de joc după cum urmează:
• Control – în locul sistemului cu trei runde din Quick Play, meciurile pe aceste hărţi sunt jucate în sistem best-of-five. Echipa care obţine prima trei puncte este declarată câştigătoare.
• Escort – în cazul hărţilor dedicate modului Escort (dar şi a celor hibride cu punct de control), meciurile se joacă de două ori, echipele schimbându-şi rolul (atac şi aparare). De fiecare dată când vehiculul ajunge într-unul din punctele cheie (sau dacă punctul de control este cucerit de echipa care atacă) atunci se acordă câte un punct echipei respective.
După cele două meciuri, echipa cu cele mai multe puncte câştigă. Dacă ambele echipe au un număr egal de puncte şi dacă niciuna nu a dus vehiculul până la destinaţie, atunci câştigă echipa care a dus vehiculul cât mai aproape de destinaţie.
Pe hărţile King’s Row, Numbani sau Hollywood, dacă nicio echipă nu ocupă punctul de control sau dacă ambele echipe au un număr egal de puncte, se va activa modul Sudden Death. În Sudden Death echipele sunt plasate aleatoriu în atac sau apărare, iar echipa din atac trebuie să obţină un punct în timpul pe care îl are la dispoziţie pentru a câştiga. În caz contrar, câştigătoare va fi echipa din apărare. Sudden Death este o soluţia prezentă numai în sezonul de vară. Începând cu cel din toamna, va fi aleasă altă metodă pentru a rezolva aceste cazuri.
• Assault – în acest caz, fiecare echipă joacă pe rând în atac. La final, echipa cu cele mai multe puncte câştigă. Dacă după primul meci echipa care a atacat nu are niciun punct, al doilea meci se termină imediat ce primul punct este câştigat. Dacă după cele două runde ambele echipe au un număr egal de puncte, vor urma alte două runde, însă în locul celor cinci minute, fiecare echipa va avea ca timp disponibil timpul rămas din cele cinci minute în cazul rundei jucate în atac. Dacă şi după aceste două runde echipele au un număr egal de puncte, se va intra în Sudden Death.
Toţi jucătorii care au finalizat primele 10 meciuri vor primi la sfârşitul sezonului un player icon şi un spray. Design-ul acestora se va schimba de la un sezon la altul. De asemenea, pentru meciurile câştigate jucătorii vor primi Competitive Points, iar la finalul sezonului vor mai primi în plus astfel de puncte în funcţie de performanţă. Ele pot fi folosite pentru a debloca skinuri aurii pentru armele eroilor preferaţi.
La un moment dat pe parcursul fiecărui sezon va fi disponibil un leaderboard care va afişa cei mai buni 500 de jucători în funcţie de platformă. Penalizările pentru cei care ies dintr-un meci deja început sunt mai drastice în modul competitiv. De exemplu, un jucător care îşi părăseşte echipa în timpul meciului nu poate intra în alt meci până când cel din care a ieşit nu s-a terminat. Pentru cei care ies din meciuri în mod repetat pedepsele sunt şi mai aspre, mergând până la interdicţia de a mai accesa acest mod pe parcursul sezonului în curs.
Găsiţi mai multe detalii despre modul Competitive Play din Overwatch aici: https://playoverwatch.com/en-us/blog/20167051.
Overwatch este disponibil acum în versiuni pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One.