Recent, studioul GSC Game World a publicat un nou trailer pentru S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl, realizat în întregime din secvențe de gameplay, fiind confirmată și programarea lansării jocului în cursul anului 2023.
Într-un recent material publicat de WIRED, se intră în detalii despre dificultățile întâmpinate de producători cu dezvoltarea unui joc într-o zonă de război, GSC Game World alegând să nu părăsească Ucraina, în ciuda atacurilor repetate ale Rusiei asupra acestei țări. De asemenea, acest material include și două capturi de ecran noi din S.T.A.L.K.E.R. 2, pe care le puteți admira și în cadrul acestui articol.
După o perioadă de pauză cauzată de izbucnirea acestui conflict, studioul din Ucraina a reluat dezvoltarea lui S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl, alegând însă să nu mai ofere jocul gamerilor din Rusia.
S.T.A.L.K.E.R. 2 este descris drept un first person shooter ce se va desfășura într-o lume de joc imensă, „un open world fără granițe”, cu o poveste neliniară, construit cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 5.
S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl va fi lansat în cursul anului 2023, în versiuni pentru PC și Xbox Series X|S, jocul urmând să fie inclus în serviciul Game Pass încă din momentul apariției.
Sursa: WIRED