După cum o spune şi titlul, Tripwire Interactive a dezvăluit o primă dată de lansare pentru Killing Floor 2. De ce primă? Pentru că jocul va vedea lumina zilei mai întâi în format Early Access pe Steam, urmând ca după o perioadă de testare şi adăugare de conţinut să fie lansat în versiune finală pentru PC şi PlayStation 4. Aşadar, Early Access-ul pentru Killing Floor 2 va începe pe Steam pe 21 aprilie 2015.
Versiunea Early Access a jocului nu va fi deloc săracă în conţinut, va costa 19,99₤ / 26,99€ / 29,99$ şi va oferi următoarele:
• Trei niveluri neliniare
• Patru clase de perk-uri
• 27 de arme
• 11 arme de tip Z.E.D. (Zed Eradication Device)
• Şapte personaje jucabile
• Un monstru de tip boss
• SDK pentru crearea de mod-uri şi niveluri suplimentare
Cei de la Tripwire Interactive promit că saltul calitativ pentru Killing Floor 2 va fi foarte evident în comparaţie cu primul titlu al seriei. De atfel, echipa producătoare însumează acum în jur de 50 de persoane, faţă de cele doar zece care au lucrat la primul Killing Floor.
Killing Floor 2 va aduce noi tipuri de inamici, va beneficia de o inteligenţă artificială îmbunătăţită şi de un arsenal extins din care nu vor lipsi armele improvizate, cele istorice sau cele moderne, alături de un sistem îmbogăţit de perk-uri.
Acţiunea se va desfăşura în Europa continentală, locuitorii bătrânului continent fiind ameninţaţi de epidemia izbucnită în urma experimentului eşuat al corporatiei Horzine Biotech. Killing Floor 2 va putea fi jucat fie în single player, fie cooperativ, alături de alţi cinci prieteni.
Killing Floor 2 se va lansa în cursul lui 2015, pentru PC şi PlayStation 4. Versiunea pentru PC va debuta în format Early Access începând cu 21 aprilie 2015.