Cei de la id Software au ajuns deja la cel
de-al cincilea episod al seriei de jurnale video care prezintă
diferite aspecte ale viitorului lor shooter la persoana întâi –
RAGE.
În episoadele precedente am putut afla mai multe despre cum
experienţa companiei a fost extrem de importantă în procesul de
dezvoltare a jocului, despre
povestea din RAGE,
armele şi
lumea jocului. Cel mai nou episod prezintă inamicii din
RAGE şi modul în care acestia sunt categorizaţi.
Astfel, fiecare regiune a jocului va fi sub stăpânirea unui
anumit tip de bandiţi, abilităţile acestora
diferind în funcţie de mediul în care îşi duc existenţa. Pe lângă
aceşti adversari umani, unii dintre cei mai periculoşi
inamici vor fi mutanţii, creaturi diforme apărute în
condiţii misterioase. Nu în ultimul rând, niciunul dintre
adversarii menţionaţi până acum nu se va compara din punctul de
vedere al dificultăţii cu soldaţii Autorităţii, un
soi de miliţie locală, foarte bine organizată.
RAGE va fi lansat în Europa pe 7 octombrie
2011, pentru PC, Xbox 360 şi PlayStation 3.