Electronic Arts a dezvăluit că Firestorm, modul de joc Battle Royale special dezvoltat pentru Battlefield V, va fi disponibil de săptămâna viitoare, începând cu 25 martie 2019. Cu această ocazie a fost lansat şi trailer-ul oficial dedicat modului de joc Firestorm, pe care îl puteţi urmări mai jos.
Firestorm a fost dezvoltat de studioul Criterion, în colaborare cu DICE, şi adaptează regulile Battle Royale universului Battlefield. Astfel, vom avea parte de un maximum de 64 de jucători, împărţiţi în echipe de câte patru persoane, acestea urmând să-şi dispute supremaţia pe cea mai mare hartă creată vreodată pentru un joc al seriei Battlefield, ce va fi cuprinsă de un cerc de foc, care se va micşora treptat.
Spre deosebire de alte titluri sau moduri de joc similare, în Firestorm se vor face simţite elementele-cheie ale experienţei Battlefield: multitudinea de vehicule ce vor putea fi pilotate de jucători, obiective similare celor din modul Conquest (care vor apărea fie în mod aleatoriu pe hartă, fie în locaţii fixe, îndeplinirea acestora urmând să fie răsplătită cu echipament mai bun), precum şi posibilitatea de a distruge mediul înconjurător, alterând astfel configuraţia hărţii.
Firestorm, modul de joc Battle Royale pentru Battlefield V, va fi disponibil începând cu 25 martie 2019. Battlefield V este disponibil acum, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Origin).