DOOM va oferi nouă hărţi pentru multiplayer

Autor: Cosmin Aionita | 17.03.2016
DOOM va oferi nouă hărţi pentru multiplayer

Bethesda şi id Software au oferit mai multe detalii despre componenta multiplayer a viitorului joc DOOM. Astfel, multiplayer-ul noului DOOM va include nouă hărţi, cu un decor care combină temele SF cu atmosfera horror demonică. Câteva dintre acestea pot fi admirate în trailer-ul de mai jos.

Cele nouă harti multiplayer ce vor fi incluse în DOOM sunt: Excavation, Infernal, Chasm, Disposal, Helix, Perdition, Sacrilegious, Heatwave şi Beneath. Acestea aduc aminte de gameplay-ul clasic din primele titluri ale seriei DOOM sau din jocurile Quake: nu vor lipsi elemente familiare precum teleportatoarele, bounce pad-urile, butoaiele explozive şi lacurile de reziduri toxice sau lavă.

Două dintre aceste hărţi, Heatwave şi Infernal, vor putea fi încercate în beta-ul multiplayer pentru DOOM, ce se va desfăşura în perioada 31 martie – 4 aprilie 2016. Aici găsiţi mai multe detalii despre acest beta, precum şi cerinţele de sistem necesare pentru a rula DOOM.

DOOM va fi lansat pe 13 mai 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

DOOM

Urmărește Go4Games.ro pe Google News