DOOM – imagini noi şi veşti despre versiunile alpha şi beta

Autor: Cosmin Aionita | 24.07.2015
DOOM – imagini noi şi veşti despre versiunile alpha şi beta

QuakeCon 2015 a debutat în forţă, una dintre vedetele celor de la Bethesda fiind versiunea pre-alpha multiplayer a viitorului joc DOOM. Cei care nu au însă posibilitatea de a participa la acest eveniment nu ar trebui să fie trişti: multiplayer-ul old school din DOOM va deveni în curând accesibil şi pentru ei.

Astfel, fanii seriei vor avea ocazia de a testa componenta multiplayer din DOOM în cadrul a două teste: alpha şi beta. Accesul in ambele sesiuni de test va fi deschis catre cei care au cumpărat jocul Wolfenstein: The New Order, după cum urmează: în DOOM Multiplayer Alpha test vor fi admişi toţi cei care au cumpărat The New Order în regim digital (direct de pe Steam, PlayStation Network sau Xbox Live), alături de o selecţie dintre posesorii versiunilor fizice ale acestui joc, înscrişi în prealabil, folosind codul din cutie, la adresa www.wolfenstein.com/doom. Aşadar, dacă aveţi Wolfenstein: The New Order în cutie, înscrieţi-vă cât mai repede pentru o şansă de a primi acces la alpha-ul DOOM.

În schimb, în sesiunea de testare beta, programată pentru începutul anului 2016, accesul va fi permis tuturor celor care au achiziţionat Wolfenstein: The New Order (digital sau fizic) şi şi-au activat codul la adresa web menţionată mai devreme.

DOOM va fi lansat în primăvara lui 2016, în versiuni pentru PC, PlayStation 4 şi Xbox One. Până atunci, vă lăsăm în compania celor mai noi imagini din DOOM, lansate cu ocazia QuakeCon 2015.

DOOM

DOOMDOOM

DOOMDOOM

DOOMDOOM

Urmărește Go4Games.ro pe Google News