Update: Ca urmare a apariţiei pe Internet a imaginilor ce se presupune că au fost capturate dintr-o versiune în lucru a lui DOOM 4, Matthew Hooper (director de design în cadrul id Software) a declarat, prin intermediul unei postări pe Twitter:
„Acele imagini nu au nimic de-a face cu ce veţi avea ocazia să vedeţi în Doom4. Cand vom fi gata de prezentarea unor materiale oficiale, vă veţi convinge că lucrurile sunt extraordinare”.
Ziua de astăzi a debutat cu un zvon mai puţin fericit: dezamăgiţi de performanţa shooter-ului RAGE, cei de la Bethesda ar fi hotărât să anuleze DOOM 4, continuarea legendarei serii realizate de id Software. Anunţul a fost acompaniat şi de o serie de screenshot-uri dintr-o presupusă versiune preliminară a lui DOOM 4 (le puteţi admira în galeria de mai jos).
Nu ar fi fost vorba neapărat despre vânzări (RAGE a fost comercializat în peste 2 milioane de exemplare), ci despre imaginea destul de proastă creată în jurul id Software, mai ales din cauza stării deplorabile în care RAGE a fost lansat pe PC.
Din fericire, jurnalistul Jim Reilly de la GameInformer a reuşit să-i contacteze pe cei de la Bethesda, care au infirmat aceste zvonuri. Conform companiei, id Software încă lucrează la DOOM 4 folosind motorul grafic id Tech 5, lansarea urmând să aibă loc atât pe PC, cât şi pe Xbox 360 şi PlayStation 3.
Aşadar, fanii id Software pot sta liniştiţi: legendarul studio texan, condus de şi mai faimosul programator John Carmack, îşi vede în continuare de treabă, procesul de producţie a lui DOOM 4 nefiind întrerupt.