Odată cu aniversarea de 14 ani a primului joc din seria S.T.A.L.K.E.R. (Shadow of Chernobyl), studioul GSC Game World a revenit cu un nou material video, prezentând câteva dintre elemente ce-și vor face apariția în mult așteptata continuare S.T.A.L.K.E.R. 2. Astfel, în clipul de mai jos puteți admira câteva dintre costumele ce vor fi purtate de protagoniștii din joc, unele arme pe care le veți putea utiliza în S.T.A.L.K.E.R. 2, precum și sistemul de redare a dinților interlocutorilor, danturile urmând să varieze de la un personaj la altul.
Nu în ultimul rând, cei de la GSC Games World au promis că, mai târziu în cursul acestui an, vor prezenta și primele secvențe de gameplay real din S.T.A.L.K.E.R. 2.
Dezvoltarea lui S.T.A.L.K.E.R. 2 s-a dovedit a fi un proces mult mai anevoios decât ne-am fi așteptat de la succesorul unei trilogii de succes (S.T.A.L.K.E.R. Shadow of Chernobyl, Clear Sky și Call of Pripyat). Inițial, echipa dezvoltatoare a părăsit GSC Game World, încercând, fără succes, să obțină drepturile asupra numelui S.T.A.L.K.E.R.. Apoi, întregul studio a fost închis în 2011, dezvoltarea jocului fiind încetată. La sfârșitul anului 2014, GSC Game World și-a reînceput activitatea, iar în 2018 a fost confirmată reluarea dezvoltării lui S.T.A.L.K.E.R. 2, jocul fiind construit cu ajutorul motorului grafic Unreal Engine 4.
Producătorii își doresc să realizeze un joc cu o atmosferă foarte apăsătoare, așa cum au fost Shadow of Chernobyl, Clear Sky și Call of Pripyat la vremea lor. S.T.A.L.K.E.R. 2 nu va include un mod de joc multiplayer de tip Battle Royale, însă cei de la GSC Game World intenționează să pună la dispoziția comunităţii uneltele de modding necesare pentru a crea noi experiențe și tipuri de joc.
Conform celui mai recent update în acest sens, S.T.A.L.K.E.R. 2 ar urma să fie lansat în cursul anului 2021, pentru PC și consolele Xbox Series X|S, și va fi inclus în abonamentul Xbox Game Pass.
Sursa: All Games Delta