Call of Duty WWII Review: al Doilea Război Mondial pentru o nouă generaţie

Call of Duty a revenit la origini. Sau cel puţin asta a încercat să ne sugereze campania de marketing a proaspăt lansatului Call of Duty: WWII. Câţi dintre cei care au prins primele titluri ale seriei se mai joacă însă activ? Şi oare câţi din generaţia tânără pot înţelege cu adevărat ororile prin care s-a trecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial? Aş îndrăzni să afirm că fix această lecţie de istorie, adaptată pentru noua generaţie, încearcă să o relateze Sledgehammer Games cu noul titlu Call of Duty.

Cam acesta este mesajul pe care încearcă să-l transmită campania single player din World War II, anumite etape importante ale războiului fiind dramatizate, în sensul teatral al termenului, cu ajutorul unei distribuţii de personaje ce vor aduce aminte de serialul Band of Brothers. Şi după cum ne-au obişnuit deja cei de la Sledgehammer, din rolurile principale nu lipsesc actori destul de cunoscuţi, memorabile fiind personajele interpretate de Josh Duhamel (sergentul William Pierson) şi Jonathan Tucker (soldatul Robert Zussman).

Şi chiar dacă povestea este previzibilă în mare parte, accentul pus pe factorul uman o ridică peste medie. În privinţa gameplay-ului, avem şi părţi bune, dar şi elemente nu atât de fericite. Pe de-o parte, chiar dacă campania nu este prea lungă (7 ore sunt suficiente pentru a o termina pe nivelul mediu de dificultate), oferă un grad de varietate neaşteptat: pe lângă clasicele schimburi de focuri de tipul „boots on the ground”, avem parte de porţiuni stealth, de o misiune de infiltrare în centrul de operaţiuni nazist din Paris, precum şi de secvenţe în care putem conduce un tanc sau un avion de vânătoare.

De asemenea, drept semn al revenirii la originile seriei, pe parcursul campaniei single player nu vom mai avea parte de viaţă regenerabilă (concept introdus de Call of Duty 2), personajul principal beneficiind de o băruţă de sănătate, ce trebuie monitorizată atent pentru a putea progresa. Evident, se pot colecta medipacks, fie găsite prin niveluri, fie provenite de la colegii de pluton. De altfel, rolul aliaţilor este ceva mai accentuat şi în gameplay, pe lângă medipacks, aceştia putând să te ajute cu muniţie şi grenade suplimentare, airstrike-uri sau evidenţierea inamicilor faţă de mediul înconjurător.

Nu vă aşteptaţi însă la cine ştie ce experienţă realistă: noul Call of Duty prezintă evenimentele într-o manieră cât se poate de arcade, specifică seriei, această abordare implicând şi prezenţa unor secvenţe scriptate la sânge, în care libertatea de mişcare şi decizie a jucătorului este mult diminuată, acesta fiind forţat să aleagă singura cale de progres impusă de producători. Un alt element oarecum deranjant este familiaritatea excesivă pentru cei care au trecut deja prin vechile jocuri ale seriei sau prin Medal of Honor: debarcarea din Normandia am mai văzut-o, aproape identică, în MoH: Allied Assault, iar biserica din Marigny am mai capturat-o şi în Call of Duty 3…

Însă, după cum spuneam şi la început, Call of Duty: WWII încearcă să spună aceste poveşti pentru o nouă generaţie, în acest sens făcându-se simţită şi prezentarea grafică, modernizată şi semnificativ îmbunătăţită chiar şi faţă de titlurile recente ale seriei. Fie că rulezi jocul pe PC, fie că alegi pseudo 4K-ul de pe PlayStation 4 Pro sau Xbox One X, ai parte de o experienţă vizuală plăcută, autentică şi fluentă, cu un framerate constant de 60 de cadre pe secundă.

Iar în ceea ce priveşte multiplayer-ul, componenta preferată de majoritatea fanilor seriei, aş îndrăzni să afirm că lucrurile stau de la bine în sus. Ce-i drept, apare o uşoară confuzie iniţială atunci când dai peste sistemul oarecum stufos de personalizare şi progresie, precum şi peste Headquarters, noul spaţiu social din Call of Duty: WWII, foarte asemănător ca funcţionalitate cu omologul său din Destiny.

Treci repede însă peste aceste aspecte atunci când ajungi în mijlocul luptei şi realizezi că revenirea la formula originală de joc, fără jetpack-uri, wallrun-uri sau alte elemente SF, nu face decât să evidenţieze caracterul direct, rapid şi accesibil al multiplayer-ului din Call of Duty. Un plus, la acest capitol, merge şi către design-ul hărţilor, mult mai „plate”, fără prea multe elemente de verticalitate, o abordare cât se poate de potriviăa pentru cei care aleg să joace cu ajutorul unui gamepad (multiplayer-ul din Call of Duty este foarte popular în special în rândul utilizatorilor de console).

O altă noutate este reprezentată de modul multiplayer War, ce aduce aminte de Assault-ul din clasicul Unreal Tournament, dus la un nou nivel. Pe scurt, pe o hartă de dimensiuni apreciabile, una dintre echipe are o serie de obiective de îndeplinit (capturarea unei locaţii, construcţia unui pod etc.), în timp ce echipa adversă încearcă să-i pună beţe în roate. După terminarea unei runde, rolurile se inversează. Cele trei scenarii de tip War incluse adaugă o binevenită latură strategică abordării altfel frenetice a confruntărilor multiplayer din joc.

Şi, bineînţeles, pentru fanii modurilor de joc cooperative, din Call of Duty: WWII nu putea lipsi componenta Nazi Zombies, bazată pe reţeta deja îndrăgită de fanii seriei. Este suficient să amintesc că în cadrul evenimentului Game On!, desfăşurat la începutul lunii în Bucureşti, majoritatea vizitatorilor standului Call of Duty au preferat să-şi petreacă timpul jucând Nazi Zombies.

Un aspect mai puţin plăcut al laturii multiplayer din Call of Duty: WWII este reprezentat de supply drops (loot box-urile din alte jocuri), ce pot fi achiziţionate şi cu ajutorul banilor reali. Şi, deşi se insistă asupra faptului că acestea nu oferă decât elemente de personalizare decorative, unele pot conferi bonusuri de XP, avantajând evident jucătorii care sunt dispuşi să plătească suplimentar în faţa celorlalţi. Recent, imaginea celor de la Electronic Arts a avut mult de suferit din cauza scandalului iscat de loot box-urile din Star Wars: Battlefront II; ar fi de preferat ca şi Activision să ia aminte şi să elimine astfel de practici din jocurile lor.

Per total însă, Call of Duty: WWII rămâne un joc solid, cu conţinut generos (campanie, multiplayer clasic, mod War, mod co-op Nazi Zombies), care, din orice punct de vedere l-am privi, se achită de sarcini într-o manieră mai mult decât mulţumitoare.