Call of Duty: WWII – Open Beta pe PC şi cerinţe de sistem

Autor: Cosmin Aionita | 25.09.2017
Call of Duty: WWII - Open Beta pe PC şi cerinţe de sistem

Activision a dezvăluit că sesiunea beta pentru PC a jocului Call of Duty: WWII va avea loc chiar pe parcursul weekend-ului viitor, în intervalul 29 septembrie – 2 octombrie, prin intermediul Steam. Mai mult, spre deosebire de Private Beta-ul pentru console, sesiunea beta pentru PC va fi deschisă tuturor, fără a fi necesară o precomandă.

Totuşi, cei care au efectuat anterior o precomandă, indiferent de platformă, şi au obţinut un cod pentru sesiunea beta vor primi un bonus pentru modul multiplayer al jocului, ce include un token pentru deblocarea unei arme şi patru ore de XP dublu.

De asemenea, au fost dezvăluite cerinţele de sistem minime pentru această sesiune beta de Call of Duty: WWII. Conform producătorilor, aceste specificaţii sunt aplicabile numai versiunii beta, cerinţele de sistem pentru versiunea finală urmând a fi publicate înainte de lansarea jocului.

• OS: Windows 7 64-Bit sau mai recent
• CPU: Intel Core i3 3225 sau echivalent
• RAM: 8 GB
• HDD: 25 GB
• Video: NVIDIA GeForce GTX 660 2 GB / AMD Radeon HD 7850 2GB sau mai bun
• DirectX: versiunea 11
• Conexiune la Internet de tip Broadband
• Sunet: placă de sunet compatibilă cu DirectX

Call of Duty: WWII va fi lansat pe 3 noiembrie 2017, în ediţii pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Call of Duty WW2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News