Call of Duty Modern Warfare 2 Remastered Review: cu bune şi cu rele

În ultimii ani, două dintre “ingredientele” care au dat cele mai bune rezultate pentru Activision au fost, pe de-o parte, titlurile Call of Duty (succese comerciale de proporţii, indiferent de subtitlurile purtate, studiourile de la care proveneau sau nivelurile calitative atinse), iar, de cealaltă parte, ediţiile remasterizate ale unor jocuri clasice, precum cele din seriile Crash Bandicoot sau Spyro (de asemenea, cu rezultate comerciale foarte bune). Ce se întâmplă însă când combini aceste două elemente? Evident, obţii remasterizările celor mai populare titluri din seria Call of Duty, iar, după ediţia refăcută a legendarului Call of Duty 4: Modern Warfare, acum avem parte de Call of Duty: Modern Warfare 2 Remastered.

Ce-i drept, această lansare n-a beneficiat de cine ştie ce mediatizare, Activision preferând formula mai puţin obişnuită a dezvăluirii oficiale a jocului, urmată de disponibilitatea sa imediată în mediul digital. Ar trebui să ne obişnuim cu lansările digitale, având în vedere limitările impuse de pandemia de coronavirus pe care o traversăm. Cum ar trebui să ne obişnuim (dacă nu am făcut-o deja) şi cu parteneriatul pe care publisher-ul îl are cu Sony, acest remaster fiind disponibil în exclusivitate, pentru o perioadă de numai o lună ce-i drept, doar pentru consolele PlayStation 4.

De asemenea, având în vedere că hărţile multiplayer clasice din vechile jocuri ale seriei sunt adăugate în mod constant în recentul Call of Duty: Modern Warfare, pentru a nu crea concurenţă inutilă, această ediţie remasterizată se rezumă la campania single player din Modern Warfare 2, adusă la zi, cu bune şi cu rele. De altfel, titlul complet al noului joc este Call of Duty: Modern Warfare 2 Campaign Remastered, iar această limitare, din fericire, se reflectă şi în preţul său. Ediţia remasterizată costă numai 111 lei pe PlayStation Store, un preţ cât de cât corect pentru cele 5-7 ore de divertisment pe care le oferă.

Când vorbim despre procesul de remasterizare a unui titlu mai vechi, primul lucru care ne vine în minte este îmbunătăţirea graficii pentru a fi în ton, pe cât posibil, cu nivelul vizual actual. Ei bine, din acest punct de vedere, studioul Beenox, responsabil pentru remasterizarea jocului realizat iniţial de Infinity Ward, a făcut o treabă mai mult decât decentă. Fiecare element vizual al vechiului Modern Warfare 2 a fost refăcut sau reinterpretat cu atenţie, pornind de la texturi, trecând prin modele, animaţii şi ajungând până la efectele speciale.

S-a mers într-atât de departe încât secvenţele cinematice redate la persoana întâi, prin ochii protagoniştilor, beneficiază acum de unghiuri de vizualizare noi şi de animaţii refăcute pe baza de motion capture. Nu vă aşteptaţi să primiţi cine ştie ce grafică ultra-modernă, efecte de ray tracing sau mai ştiu eu ce alte elemente vizuale exotice, însă aspectul lui Call of Duty: Modern Warfare 2 Remastered este cât se poate de mulţumitor chiar şi pentru un joc lansat în 2020, mai ales în condiţiile în care rulează constant cu 60 de cadre pe secundă.

Iar acest proces de remasterizare migăloasă, în care niciunul dintre elementele vizuale ale jocului n-a scăpat “neatins”, nu face decât să scoată în evidenţă viziunea foarte ambiţioasă pe care Infinity Ward a avut-o în jocul original, acum mai bine de un deceniu. Unele dintre hărţile din Modern Warfare 2 sunt impresionante atât ca dimensiuni, cât şi ca design sau “aglomerare” de elemente active, scene precum paraşutarea soldaţilor ruşi pe străzile din America, recuperarea Casei Albe de sub controlul rusesc sau asaltul aerian asupra unui fost gulag sovietic strălucind în versiunile lor remasterizate.

Dacă în privinţa graficii Beenox a făcut o treabă excelentă, mă aşteptam totuşi ca studioul să acorde atenţie şi elementelor de gameplay care nu funcţionau atât de bine în jocul original şi să încerce, pe cât posibil, să le corecteze în acest remaster. Din păcate, nu este cazul: Modern Warfare 2 Remastered oferă aceeaşi campanie, pe care, personal, o consider una dintre cele mai slabe din întreaga serie Call of Duty (şi le-am parcurs pe toate, pornind de la cele iniţiale, plasate în cel de-al Doilea Război Mondial, şi până la noua abordare din Modern Warfare-ul de anul trecut).

Şi după cum am amintit mai devreme, nu design-ul vizual al nivelurile din Modern Warfare 2 este problema (ba, dimpotrivă), ci scriptarea excesivă a acestora: de multe ori, dacă nu alegi fix “cărerea” gândită de producători pentru a progresa, eşti omorât fără drept de apel de gloanţe venite din partea unor adversari invizibili. În alte instanţe, dacă alegi să staţionezi prea mult în unele locaţii vei avea de înfruntat valuri interminabile de inamici, care se respawnează la infinit, cum ar fi în favelele braziliene. Pur şi simplu, scripting-ul din Modern Warfare 2 este foarte slab, mult prea frustrant în numeroase cazuri şi diminuează vizibil plăcerea de a relua campania jocului. Şi fac această afirmaţie în deplină cunoştinţă de cauză referitoare la caracterul scriptat al tuturor campaniilor single player din jocurile Call of Duty: în niciun alt titlu al seriei nu am trecut prin momente atât de frustrante, nici măcar în mult hulitele Call of Duty: Ghosts sau Call of Duty: Infinite Warfare.

Un alt element din original care m-aş fi aşteptat să primească ceva mai multa atenţie în acest remaster sunt “filmuleţele” dintre misiuni. Deşi este mult spus “filmuleţe”, pentru că avem parte doar de nişte animaţii sterile, cu wireframe-uri, logo-uri rotitoare şi hărţi preluate din satelit, acompaniate de vorbăraie, pe care ai face bine s-o urmăreşti atent dacă vrei să pricepi ceva din povestea jocului, şi aşa şubredă. Această soluţie, ce ar fi făcut cinste enervantelor site-uri realizate în Flash ce erau la modă altădată, ar fi putut fi retuşată şi actualizată de Beenox pentru remaster, însă probabil că nu a mai fost buget şi pentru aşa ceva.

În final, deşi Call of Duty: Modern Warfare 2 Remastered ar trebui să fie dat ca exemplu de experiment de succes în privinţa restaurării vizuale a unui joc mai vechi, “păcatele” versiunii originale se răsfrâng şi asupra acestei remasterizări, împiedicând-o să-şi atingă adevăratul potenţial.