Call of Duty Ghosts Review: gloanţe, câini şi cam atât

Dacă săptămâna trecută vă povesteam despre Battlefield 4, noul First Person Shooter de la DICE care a fost lansat pe piaţă într-o stare deloc bună, a venit timpul să analizăm şi celălalt mare FPS mult aşteptat în această toamnă, Call of Duty: Ghosts.

Call of Duty: Ghosts ne spune povestea unei realităţi alternative în care Statele Unite ale Americii sunt atacate de o alianţă numită Federaţia. Aceasta este o superputere formată din statele sud-americane ce expolatează petrol, care au avut parte de un boom economic după ce întreg Orientul Mijlociu a fost ras de pe faţa planetei.

Forţele armate ale SUA sunt puse în situaţia de a se lupta pentru propriul teritoriul după ce Federaţia preia controlul unei staţii orbitale armate şi lansează rachete în zona sudică a ţării tuturor posibilităţilor.

Printre locuitorii acestei zone se află şi protagonistul jocului, care reuşeşte cu greu să scape din bătaia focului. Apoi, după câţiva ani, se trezeşte că a devenit un Ghost. Ce este Ghosts? O unitate militară americană de elită şi de dimensiuni reduse ce se pricepe cel mai bine la misiuni desfăşurate în spatele liniilor inamice. Însă trupele Ghosts sunt vânate de un fost membru, acum de partea inamicului: un individ cu multă experienţă de luptă şi mai ales cu know-how despre modul în care operează echipa Ghosts.

Cam asta este povestea cu care ne întâmpină primele 10 minute ale jocului, timp în care noul Call of Duty are grijă să îşi şocheze jucătorii, punându-i pe aceştia să evite moartea de mai multe ori şi să plutească în spaţiu pe lângă o staţie spaţială.

Dacă povestea este cât de cât originală, execuţia misiunilor nu iese în evidenţă. Există nenumărate set piece-uri Hollywoodiene programate să se declanşeze în anumite momente, iar în general misiunile parca nu vor sa iasă din tiparele stabilite de jocurile anterioare.

Cel mai deranjant este că încă de la începutul jocului, Ghosts se străduieşte să demonstreze şi să prezinte prea multe lucruri dintr-odată. Cutremure, rachete, mici alunecări de teren care parcă ar fi fost păcat să se întâmple dacă nu era şi protagonistul acolo… sunt atât de multe elemente exagerate şi lipsite de credibilitate încât jocul pare mai degrabă o parodie, o caricatură a tuturor jocurilor de război de până acum.

Iar acomodarea cu această atmosferă un pic ciudată este şi mai grea atunci când punem în balanţă câinele. Da, echipa Ghosts are un câine. Îl cheamă Riley şi este cel mai eficient şi ascultător câine pe care l-am văzut vreodată.  Dacă jucătorul îl trimite să atace un anumit inamic, câinele va executa ordinul indiferent de pericole, va suporta toate gloanţele de pe drum ca şi cum nu i-ar păsa şi nu se va întoarce la protagonistul jocului până nu îşi omoară ţinta cu muşcăturile sale mai eficiente ca ale unui şarpe cu clopoţei.

În anumite momente din povestea jocului, Riley cu mişcările sale mult prea robotice se dovedeşte un bun câine detectiv şi direcţionează întreaga echipă Ghosts spre ţinta urmărită. Aceasta este poate cea mai credibilă parte legată de acest câine. Însă nu vă bucuraţi prea repede pentru că mai am ceva de spus despre Riley: poate fi radiocomandat. Da, Riley poate fi controlat întocmai ca o maşinuţă, doar că în afara controlului direcţiei mai oferă şi posibilitatea de a ataca inamici sau de a lătra.

Nu vreau să mai pierdem timpul cu misiunile şi clişeele prezente, dar trebuie să spun că dacă vă place să controlaţi drone, tancuri, elicoptere sau… câini, cu siguranţă veţi găsi ceva şi pentru voi în Call of Duty: Ghosts. Jocul oferă câte puţin din toate.

Să trecem la treaba serioasă: grafica. Ei bine, grafica jocului este de-a dreptul surprinzătoare. Te surprinde, dar nu în sensul bun. E incredibil cum un joc care se laudă că ar fi trecut la generaţia următoare în materie de grafică arată ca jocul anterior şi deloc mai bine, în condiţiile în care titlul anterior arăta deja prăfuit pentru generaţia lui. Desigur, comutarea nivelului de detaliu este posibilă în varianta PC a jocului, însă aspectul general  nu este unul care să uimească vreun gamer.

Partea bună este că level design-ul este de multe ori foarte bine realizat şi am avut de mai multe ori senzaţia că echipa care a construit efectiv nivelurile este singura care mai e demnă de a lucra în Infinity Ward. Nu există neapărat mai multe căi de a aborda o misiune, însă arhitectura nivelurilor şi frumuseţea mediului înconjurător sunt datorate acestei echipe căreia îi mulţumesc pentru că a reuşit să mă ţină alături de joc pe parcursul campaniei single player. Sunt misiuni în care un întreg oraş este inundat după ce un baraj este spart sau în care protagonistul se află pe geamurile unui zgârie-nor, susţinut de o coardă şi privind în jos. Foarte frumoasă realizare, chiar dacă nu neapărat nemaivăzută (în Battlefield 4 poate fi spart un baraj chiar în multiplayer, iar zgârie-norii sunt şi ei prezenţi în număr mare).

Armele sunt variate şi pot fi găsite prin mediu, însă nu pot spune că m-au impresionat în vreun fel. Un lucru bun despre ele este că fiecare armă are alte caracteristici şi chiar se simte diferenţa între ele.  Un lucru mai puţin bun este că, probabil datorită sunetului executat aşa şi aşa, trasul cu armele de foc pare că e un fel de airsoft ridicat la rang de război continental.

Ca gameplay şi control, Call of Duty: Ghosts oferă o experienţă mixtă. Butonul de sprint îl face pe personaj să alerge cu o viteză apropiată de limita maximă admisă pe drumurile Autobahn, iar acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul câinelui atunci când este controlat de la distanţă. Aleargă mai degrabă ca un iepuraş. În rest controlul seamănă cu ce am mai văzut prin Call of Duty-urile anterioare. Decent.

Riley, câinele vânător, mi-a scos peri albi în timpul controlului teleghidat, fiindcă are prostul obicei să rămână blocat prin tot felul de obiecte. Si nu ştie să atace un inamic decât dacă se află exact în faţa lui. Aşează-l puţin tangenţial şi ordinul de atac nu va funcţiona. O, şi dacă atunci când e trimis să îşi facă treaba singur nu-l deranjează gloanţele, atunci când este controlat de la distanţă este ucis de primul glonţ.

Foarte frustrant este că uneori nu este explicat următorul pas al misiunii şi m-am regăsit de 2-3 ori bâjbâind, căutând vreun obiect galben strălucitor (aşa sunt marcate obiectivele) sau vreun coleg de echipă aliniat după tocul unei uşi.

Campania single player este sub aşteptări şi nu aş recomanda achiziţionarea jocului doar pentru aceasta. Este vorba despre în jur de 5 ore de campanie care este pur şi simplu „mai mult din acelaşi lucru”. Jucând Ghosts mi-am adus aminte cât de reuşită a fost campania din CoD 4: Modern Warfare şi m-am întristat cu gândul că Infinity Ward, considerat multă vreme un strălucit producător de experienţe single player… s-a ramolit. Dacă vreţi o comparaţie, aş spune că noul Call of Duty: Ghosts se aseamănă mai mult cu mediocrul Homefront decât cu jocurile anterioare din seria sa.

Dar să trecem la multiplayer şi să vedem ce noutăţi avem pe acest front. Ei bine, există câteva îmbunătăţiri dar şi câteva nereguli. Multiplayer-ul competitiv din Ghosts conţine un număr de 14 hărţi şi în jur de 10 moduri de joc, varietatea fiind pe primul loc în noul titlu Infinity Ward. Jocul a introdus şi posibilitatea de a personaliza personaje (ba chiar de a crea un personaj feminin) dar şi facilităţi parcă împrumutate de la concurenţă.

De exemplu, răspunsul Call of Duty la Levolution-ul din Battlefield 4 este un concept similar de interacţiune cu mediul înconjurător, în care este posibilă apăsarea de butoane sau distrugerea de mici obiecte arhitecturale pentru a crea modificări în hartă. Evident, toate lucrurile se petrec la o scară mai mică decât în Battlefield 4, deci nu vă aşteptaţi la distrugeri spectaculoase ci mai degrabă la mici condimentări.

De asemenea, jocul a adoptat posibilitatea de a te apleca „după colţ” fără apăsarea unor butoane anume. Simpla poziţionare în zona unui colţ va înclina personajul în momentul în care acesta va pune arma la ochi. Sunt schimbări de fineţe care dau jocului un aer de noutate binemeritat.

Ritmul de joc şi numărul de jucători a rămas acelaşi ca în jocurile anterioare, aşa că jucătorii CoD cu experienţă se vor simţi ca acasă. Totuşi, este de menţionat faptul că există ceva probleme pe partea de matchmaking şi netcode, în sensul în care unele meciuri sunt ruinate de lag foarte mare. Din păcate jucătorii nu au posibilitatea de a verifica în niciun fel calitatea conexiunii dintre server şi propriul calculator.

Un alt aspect deranjant în multiplayer este câmpul vizual limitat şi lipsa unei opţiuni de extindere a acestuia în meniul jocului.

Dintre modurile de joc competitive nou introduse poate cel mai distractiv este Cranked, un mod în care la uciderea unui inamic jocul îţi oferă un avantaj în luptă, însă acest avantaj vine şi cu un mare dezavantaj: dacă nu mai faci un kill în următoarele 30 de secunde, personajul va muri subit. Vă imaginaţi ce nebunie e pe serverele de Cranked, unde toată lumea aleargă pe toată lumea.

Există şi două moduri de joc puţin diferite. Unul cooperativ – Extinction, un fel de Zombies Mode cu extratereştri, dar mai degrabă în stilul Left 4 Dead în care cei 4 jucători au de îndeplinit diverse obiective. Celălalt mod de joc multiplayer este Squads şi este practic o zonă de multiplayer în care fiecare persoană îşi poate crea o echipă de soldaţi AI alături de care va lupta împotriva altor jucători cu squad-uri AI. Tot în Squads, mai mulţi jucători reali se pot alia pentru a lupta împotriva boţilor.

Înainte de încheiere, trebue să vă spun că varianta de PC a acestui joc suferă de anumite probleme greu de trecut cu vederea. În primul rând jocul cere minimum 4GB de memorie RAM (până la ultimul patch valoarea minimă era de 6GB) şi undeva în jur de 60 GB de spaţiu pe hard disk în condiţiile în care calitatea jocului nu pare să justifice aceste cerinţe.

Jocul are şi probleme grave de control pe care le-am lăsat la final pentru că sunt specifice variantei PC şi sunt rezolvabile. Pe scurt, o mişcare constantă a mouse-ului poate produce o mişcare extrem de variabilă în joc. Primele minute de joc le-am pierdut ajustând setări pentru mouse şi până la urmă am reuşit să rezolv problema într-un mod mai ciudat: În Windows Task Manager am comutat prioritatea jocului de la setarea implicită „High” la „Normal”.

Alte probleme sunt cele de framerate, care de exemplu variază de la 80 la 15 fără niciun motiv vizibil, dar şi de stabilitate – jocul mi s-a blocat de două ori în loading screen şi o dată după începerea misiunii. Este clar că jocul nu a fost terminat, iar asta o poate vedea orice persoană, indiferent de experienţa sa în gaming. Call of Duty: Ghosts este pur şi simplu un joc neşlefuit care ar fi avut şansa să întreacă Battlefield 4 din punct de vedere calitativ, dar a sfărşit într-o mediocritate similară. Din acest motiv nu îl pot recomanda decât celor care chiar sunt pasionaţi de FPS-uri şi vor să joace tot ce apare pe piaţă indiferent de calitate.

Call of Duty: Ghosts a încercat să stea lipit de propria sa istorie şi să nu se abată de la reţeta de Call of Duty care i-a adus succesul în iteraţiile anterioare de la Modern Warfare şi până astăzi, dar cumva a reuşit doar o execuţie jenantă. Ghosts pare pur şi simplu un joc învechit şi liniar scos din duzina de clone de Modern Warfare făcută de studiouri anonime. Iar câinele… câinele nu e next gen.