Call of Duty: Black Ops 2 Review: viitor schimbat în bine?

Nu mai este o noutate: Call of Duty a devenit cel mai popular nume din actuala industrie a jocurilor video, titlurile seriei celor de la Activision înregistrând vânzări de zeci de milioane de exemplare în fiecare an. Pentru a ţine pasul cu popularitatea enormă a acestor jocuri, Activision a însărcinat nu mai puţin de trei studiouri cu realizarea iteraţiilor Call of Duty anuale. Şi, dacă în 2011 am avut parte de Call of Duty: Modern Warfare 3 (coproducţie a celor de la Infinty Ward şi Sledgerhammer Games), anul acesta, prin intermediul proaspăt lansatului Call of Duty: Black Ops 2, seria a revenit în mâinile veteranilor de la Treyarch.

În ciuda denumirii previzibile, Call of Duty: Black Ops 2 nu se mulţumeşte doar cu continuarea subseriei Black Ops, ci încearcă lucruri complet noi pentru franciza Call of Duty, mai ales în ceea ce priveşte componenta sa single player. Să începem cu povestea. Sau mai bine zis cadrul de joc definit de firul narativ din Black Ops 2, pentru prima oară plasat şi în viitor. Ce-i drept, vorbim de un viitor destul de apropiat, aşa că nu vă aşteptaţi la cine ştie ce nave spaţiale, bătălii intergalactice sau invazii extraterestre.

Ce primim în schimb este accesul la anumite „jucării” futuristice, cum ar fi dronele telecomandate, apariţia unui soi de roboţi pe câmpul de luptă (ambele aduc aminte de recentul Ghost Recon: Future Soldier), puşti cu lunetă ce pot identifica ţintele prin pereţi (în genul railgun-ului din vechiul film Eraser) etc. Dar asta nu e tot: campania din Call of Duty: Black Ops 2 nu se limitează doar la acest presupus viitor ultra militarizat, ci aruncă o privire şi către trecutul mai mult sau mai puţin autentic, readucând în prim plan personajele principale din primul Black Ops: Alex Mason şi Frank Woods.

Nu lipsesc din peisaj Raul Menendez (un foarte longeviv terorist latino-american) şi nici David Mason, fiul eroului din Black Ops, la fel de încăpăţânat şi dispus către fapte eroice precum tatăl său. Pleiada de personaje secundare şi desele flashback-uri ce-şi fac apariţia pe parcursul jocului transformă povestea din Black Ops 2 într-un soi de înşiruire destul de confuză de misiuni, care începe să capete ceva sens abia după jumatatea campaniei. Însă, la fel ca în cazul primului Black Ops, măcar cei de la Treyarch încearcă şi la capitolul poveste, chiar dacă rezultatul nu este întotdeauna cel sperat.

Strâns legată de poveste este şi natura ceva mai deschisă a unora dintre nivelurile jocului, cu mai multe posibilităţi de abordare, care duc la apariţia unor evenimente capabile să schimbe deznodământul final al jocului. Aceste momente colorează universul relativ monocrom al titlurilor Call of Duty, ştirbind din sentimentul de liniaritate excesivă, atât de caracteristic seriei.

La această condimentare a experienţei de joc îşi aduc aportul şi două alte noutăţi: posibilitatea de a personaliza echipamentul înainte de începerea unei misiuni single player şi operaţiunile de tip Strike Force. Dacă în cazul primeia modul de funcţionare este evident, misiunile Strike Force sunt cu adevărat un lucru inedit pentru seria Call of Duty. Jocul pune la dispoziţie o echipă formată din câţiva soldaţi, un robot de luptă CLAW (Cognitive Land Assault Weapon) şi turete, cu ajutorul căreia trebuie îndeplinite anumite obiective (protejarea unei baze de atacurile inamice, scufundarea unui vapor etc.).

Jucătorii pot alege fie controlarea directă a acestor unităţi (cu posibiliteatea de a le da ordine celorlalte), fie o abordare de tip RTS, în care harta este privită de sus, unităţile fiind comandate printr-o interfaţă simplistă. Din păcate, AI-ul nu este grozav, cea mai eficientă metodă de rezolvare a acestor misiuni fiind controlul direct.

Misiunile Strike Force s-ar putea să nu încânte foarte mult o anumită categorie de public, dovedindu-se a fi un pic prea complexe pentru cei obişnuiţi doar cu simplele „focuri de artificii” din vechile titluri ale seriei. Din fericire, parcurgea lor este opţională, iar campania poate avansa chiar şi în condiţiile în care nu se reuşeşte atingerea acestor obiective secundare. Aşteptaţi-vă însă la consecinţe pe partea narativă.

Avem parte de modificări şi în ceea ce priveşte multiplayer-ul, chiar dacă nu atât de radicale precum cele din campania single player a lui Call of Duty: Black Ops 2. Jucătorii pasionaţi de personalizarea în amanunt a claselor vor fi probabil cei mai fericiţi: Treyarch a introdus un nou sistem numit Pick 10, prin intermediul căruia configurarea echipamentului devine mai flexibilă ca niciodată. Există zece lăcaşe, în fiecare dintre acestea putând fi plasată orice armă, accesoriu sau perk se doreşte. Astfel, spre exemplu, se poate renunţa la arma secundară în favoarea unui perk suplimentar, fiecare fiind liber să-şi particularizeze personajul aşa cum doreste.

O altă modificare este înlocuirea Killstreaks cu Scorestreaks, fiind favorizat astfel jocul în echipă în detrimentul alergăturii neîncetate după frag-uri. Chiar şi în aceste condiţii, experienţa multiplayer din Call of Duty: Black Ops 2 rămâne una recomandată în principal fanilor acestei serii, lipsind vastitatea hărţilor sau complexitatea din Battlefield 3. Iar dacă sunteţi fanul unui alt gen de first person shootere (de tip Quake sau Unreal Tournament), nu vă faceţi iluzii că multiplayer-ul din Black Ops 2 ar putea fi capabil să vă schimbe gusturile.

O surpriză plăcută a venit însă dinspre componenta Zombies prezentă în Call of Duty: Black Ops 2, popularizată de World at War, precum şi de primul Black Ops. Deşi există în continuare modul clasic ce implică baricadarea şi respingerea asalturilor morţilor vii, noua modalitate de joc TranZit face diferenţa. Practic, acum avem de-a face cu o întreagă campanie, supravieţuitorii călătorind cu ajutorul unui autobuz prin mai multe locaţii infestate de zombies, într-un stil ce aduce aminte de Left 4 Dead.

Din punct de vedere grafic, Call of Duty: Black Ops 2 foloseşte acelaşi engine îmbătrânit, cu mici modificări şi adiţii. Pe parcursul campaniei single player se fac remarcate câteva hărţi mai mari şi mai deschise, acestea neputând însă rivaliza cu spectacolul vizual caracteristic unor tehnologii mult mai noi, precum Frostbite 2. Din fericire, framerate-ul nu are de suferit, dovedindu-se a fi fluent atât pe PC, cât şi pe console.

De asemenea, ca noutate chiar şi pentru seria Call of Duty, unele personaje au fost modelate după actorii ce le interpretează, Activision folosind în distribuţia jocului nume grele precum Sam Worthington (Avatar, Clash of The Titans), Tony Todd (Candyman, Final Destination) sau Michael Rooker (Cliffhanger, Days of Thunder). Nici în ceea ce priveşte muzica nu s-au făcut compromisuri, pe coloana sonoră din Black Ops 2 făcându-şi apariţia artişti precum Trent Reznor sau Avenged Sevenfold.

Nu toate elementele noi din Call of Duty: Black Ops 2 pot fi catalogate drept inspirate, povestea câteodată confuză şi AI-ul dezamăgitor din timpul misiunilor Strike Force fiind exemple elocvente în acest sens. Totuşi, este demn de laudă faptul că Treyarch nu s-a mulţumit să recicleze formula clasică a seriei, încercând să-i adauge ingrediente de gameplay suplimentare. Astfel, chiar dacă nu sunteţi un fan al jocurilor anterioare, poate că ar trebui să daţi o şansă noului Call of Duty: Black Ops 2.