Activision şi Sledgehammer Games au pregătit un nou trailer pentru Call of Duty: Advanced Warfare, subiectul acestuia fiind aşa-numitele Supply Drops, pachete de item-uri ce pot fi câştigate jucând componenta multiplayer a viitorului joc al seriei Call of Duty.
Supply Drops vor oferi arme speciale, elemente de personalizare a aspectului fizic al personajului controlat, precum şi acces la echipament ce poate fi folosit în caz de urgenţă majoră, doar o singură dată în timpul unui meci multiplayer.
Pe lângă Supply Drops, marile noutăţi aduse de multiplayer-ul din Call of Duty: Advanced Warfare vor fi exoscheletele ce vor oferi mobilitate mult sporită, precum şi complexele opţiuni de personalizare (inclusiv la nivel vizual), prin intermediul sistemului Create-an-Operator. Advanced Warfare va implementa 12 moduri de joc, dintre care nu vor lipsi Capture the Flag, Hardpoint, Team Deathmatch, Domination sau Search and Destroy, dar nici moduri noi precum Uplink sau Momentum.
Call of Duty: Advanced Warfare va fi lansat pe 4 noiembrie 2014, pentru PC, PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One şi Xbox 360.