SEGA a anunţat prin vocea lui Gary Knight, vicepreşedintele pe probleme de marketing al companiei, că shooter-ul Binary Domain, lansat de curând pe Xbox 360 şi PlayStation 3, îşi va găsi drumul şi către PC.
Conform lui Knight, Binary Domain a fost primit suprinzător de bine de către presa de specialitate (scor pe Metacritic de 74 pentru versiunea de Xbox 360, 73 pentru cea de PlayStation 3) şi, la cererea comunităţii, jocul va fi portat şi pe PC.
Binary Domain este un shooter third person bazat pe colaborarea în echipă. Personajul întruchipat de jucător poate purta discuţii cu coechipierii săi, şi, în funcţie de răspunsuri, reacţiile acestora pot varia chiar şi în timpul luptelor. Unii, multumiţi de modul în care au fost trataţi, vor alege să protejeze eroul principal cu preţul propriei vieţi, în timp ce alţii vor refuza colaborarea.
Binary Domain este aşteptat pe PC în cursul lunii aprilie a acestui an, jocul urmând să fie publicat atât în regim retail (în format clasic, cutie şi disc), cât şi prin serviciile de distribuţie digitală.