Katie Hannaford a devenit recent o celebritate pe internet după ce a participat la o zi dedicată sporturilor și jocurilor, la școala fetiței ei.
Femeia s-a împiedicat în timpul unei alergări pentru care nu era pregătită, iar în cădere le-a arătat tuturor celor aflați de față ce avea sub rochie. Din fericire, nimeni nu s-a supărat. Ceilalți părinți și profesorii au făcut haz de necaz, iar Hannaford a primit un trofeu în forma posteriorului ei, însoțit de o medalie cu o piersică pe ea.
Katie (36 de ani), din Anglia, a declarat că s-a simțit „umilită” la momentul respectiv de ceea ce i s-a întâmplat.
Citește și: Vânzările de jocuri video au frânat puternic în mai, afectate de inflație și lipsa unor hituri
Înregistrarea a ajuns pe internet și a devenit virală. Ulterior, însă, ea a reușit să vadă partea hazlie a întâmplării.
Femeia a primit trofeul prin poștă, iar acum acesta stă la loc de cinste în dormitorul ei. „Cred că este extraordinar, este cadoul perfect ca să îmi amintesc mereu totul”, a declarat ea.
Referitor la incidentul care i-a adus faimă de moment, Hannaford a spus că este destul de stângace și că mereu cade. „Privind înapoi, acesta este cel mai hazliu eveniment din viața mea”, a spus ea.
După ce clipul video a devenit viral, femeia, care este mamă a doi copii, a declarat că a primit sute de mesaje zilnic pe rețelele de socializare, inclusiv de la bărbați care doreau să flirteze cu ea. „Nu este nimic ce oamenii răi pot spune care să mă supere. Întreaga lume a văzut posteriorul meu, dar este ceea ce este. Nu mă pot ascunde. Nu îmi pasă! Acum am și un trofeu pentru el”, a mai spus Hannaford.