Codemasters a prefaţat dezvăluirea unui nou titlu Overlord încă de ieri, când a oferit trailer-ul de mai jos, în care simpaticii minioni îşi deplâng soarta, rămaşi fiind fără un conducător (Overlord) care să impună legea răului în regat.
Teaser-ul a fost urmat azi de un anunţ propriu-zis, acompaniat de un nou trailer, pe care-l puteţi urmări mai jos. După cum era de aşteptat, este vorba despre un nou joc al seriei Overlord, intitulat de această dată Overlord: Fellowship of Evil.
Povestea din Felloweship of Evil spune că minionii, aflaţi în căutarea unui nou conducător suprem, aleg să readucă la viaţă nu mai puţin de patru Netherghūls, aceştia urmând să-şi demonstreze skill-urile pentru a dovedi cine merită să devină următorul Overlord.
De altfel, şi gameplay-ul promite să fie destul de diferit faţă de ce am experimentat în precedentele titluri Overlord, Fellowship of Evil bazându-se pe o formulă clasică de action RPG privit dintr-o perspectivă isometrică, în care care cele patru personaje principale pot fi folosite în mod cooperativ, fie local, fie online.
Latura umoristică din Overlord: Fellowship of Evil promite să rămână la înălţime, de poveste fiind responsabilă şi de această dată Rhianna Pratchett, în timp ce în rolul liderului minionilor se întoarce actorul Mark Silk.
Overlord: Fellowship of Evil va fi lansat în cursul acestui an, pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Steam), la un preţ echivalent cu 14,99£.