Bandai Namco Entertainment a oferit o serie de materiale video noi legate de Ni no Kuni II: Revenant Kingdom, JRPG-ul realizat de studioul Level-5. Este vorba despre o demonstraţie de gameplay de nu mai puţin de 10 minute, un tur video al oraşului Hydropolis (una dintre locaţiile importante din joc), precum şi un interviu cu Joe Hisaishi, compozitorul muzicii din Ni no Kuni II: Revenant Kingdom. Toate acestea sunt disponibile în clipurile de mai jos.
În lumea Ni no Kuni, regatul Ding Dong Dell este faimos pentru felul armonios în care trăiesc împreună pisicile, şoarecii şi oamenii. În urma unei lovituri de stat, regele Evan este alungat din regat împreună cu supuşii săi loiali. Ni no Kuni II: Revenant Kingdom prezintă în detaliu povestea regelui deposedat, călătoria sa, şi ambiţia lui de a de a înfiinţa propriul regat, unificând întreaga lume.
Alături de rege îi vom regăsi şi pe prietenii lui loiali: Roland, Tani şi creaturile cunoscute sub denumirea de Higgledies. Deşi aceste fiinţe sunt născute din puterea inimii, o forţă ce se regăseşte în oameni şi animale, dar şi în elemente precum apa sau focul, doar cei cu inima pură îi pot vedea. Higgledies îl vor ajuta pe Evan de-a lungul aventurii sale, asistându-l în lupte şi făcând posibil accesul în locuri ascunse. Jucătorul va trebui să-l ghideze pe Evan în misiunea sa de a redeveni rege, în cadrul unei călătorii care-l va purta prin donjoane periculoase, în care va trebui să înfrunte monştri fioroşi.
Ni no Kuni II: Revenant Kingdom va fi lansat pe 23 martie 2018, în ediţii pentru PlayStation 4 şi pe PC.