Primul update pentru Mass Effect Legendary Edition este deja pregătit. Ce îmbunătățiri va aduce

Autor: Cosmin Aionita | 04.05.2021
Primul update pentru Mass Effect Legendary Edition este deja pregătit. Ce îmbunătățiri va aduce
Foto: Electronic Arts

Cu doar zece zile rămase până la apariția pe piață a jocului, Electronic Arts și BioWare au deja pregătit primul update major pentru Mass Effect Legendary Edition. Este vorba despre patch-ul v1.01, descoperit deja de OrbisPatches.com în infrastructura online a celor de la Sony. Evident, este vorba despre un update pentru ediția de PlayStation 4 a jocului, însă, cel mai probabil, patch-uri similare vor fi disponibile și pentru versiunile Mass Effect Legendary Edition destinate celorlalte platforme.

Astfel, conform descrierii sale, patch-ul v1.01 pentru Mass Effect Legendary Edition ar trebui să îmbunătățească performanța și stabilitatea jocului, să corecteze problemele ce provocau o serie de crash-uri, să îmbunătățească efectele de ambient occlusion, dar și iluminarea, atât în ceea ce privește aspectul unor scene, cât și performanța în cadrul acestora. Toate aceste upgrade-uri vor “cântări” aproape 12GB (11,8GB este dimensiunea raportată de OrbisPatches pentru acest patch).

Cel mai probabil însă, download-ul acestui update va fi necesar pentru pentru cei care achiziționează varianta pe disc a jocului Mass Effect Legendary Edition, ediția digitală de PS4 urmând să includă acest update. Update-ul ar trebui să fie inclus și în download-ul inițial al ediției pentru PC.

Și pentru că tot a venit vorba despre versiunea pentru PC a jocului, NVIDIA a lansat deja un set de driveri Game Ready (v466.27), optimizați atât pentru Mass Effect Legendary Edition, cât și pentru Metro Exodus PC Enhanced Edition și Resident Evil Village.

Trei jocuri remasterizate

Mass Effect Legendary Edition va include tot conținutul single player din primele trei jocuri ale seriei Mass Effect, alături de cele peste 40 de pachete DLC lansate pentru aceste titluri, remasterizat pentru platformele actuale.

Dintre îmbunătățirile grafice pe care le va aduce această colecție remasterizată putem enumera texturile 4K, modelele mai detaliate, shaderii modernizați, mediile de joc retușate, cu iluminare refăcută și efecte speciale adăugate etc.

Mass Effect Legendary Edition va fi disponibil pe 14 mai 2021, în versiuni pentru PC (prin intermediul Steam și Origin), PlayStation 4 (jucabilă și pe PlayStation 5) și Xbox One (jucabilă și pe Xbox Series X|S).

Sursa: OrbisPatches.com

Urmărește Go4Games.ro pe Google News