Electronic Arts a confirmat faptul că Mass Effect 3 urmează să primească o versiune demo pe 14 februarie 2012. Anunţul a fost realizat cu ajutorul unui nou trailer al jocului, prin intermediul căruia este promovat suportul pentru Kinect de care se va bucura versiunea de Xbox 360 a lui Mass Effect 3.
După cum puteţi vedea în trailerul de mai jos, suportul Kinect pentru Mass Effect 3 este limitat la interpretarea şi aplicarea comenzilor vocale, prin intermediul microfonului inclus în senzorul Microsoft. În traducere, cei care vor opta pentru variantele de PlayStation 3 şi PC (aceasta din urmă va necesita Origin) nu vor pierde nimic din experienţa propriu-zisă a jocului.
Se zvoneşte de asemenea că versiunea demo a lui Mass Effect 3 va conţine şi o mostră a porţiunii multiplayer din jocul final, accesibilă doar celor care au activat Battlefield 3 pe contul de Xbox Live/PSN/Origin pe care intenţionează să joace şi Mass Effect 3. De asemenea, o versiune demo a RPG-ului Kingdoms of Amalur: Reckoning a fost lansată pentru toate cele trei platforme, accesarea acesteia deblocând o armură specială în ediţia finală a lui Mass Effect 3.
Mass Effect 3 va fi lansat pe 6 martie 2012 în Statele Unite şi pe 9 martie 2012 în Europa.